În cele trei zile de Paște cei 600 de polițiști care au fost la datorie în întreg județul au aplicat 379 de sancţiuni contravenţionale oamenilor certați cu legea. Cel mai des au căzut în plasa polițiștilor șoferii care nu au respectat legislația rutieră, urmați de scandalagii...
"În perioada 19-21 aprilie a.c., pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, poliţişti din cadrul Structurilor de Poliţie Rutieră, Ordine Publică, Investigare a Fraudelor, Investigaţii Criminale, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Acţiuni Speciale, împreună cu poliţiştii din cadrul serviciilor de conducere şi coordonare a misiunilor, au acţionat, premergător şi pe timpul Sfintelor Sărbători de Paşti, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale” anunță purtătorul de cuvânt al IPJ BN subinsp. Virginia Roșca.
Astfel, din cele 379 de sancţiuni contravenţionale, 254 au fost aplicate la legislaţia rutieră, 117 privind faptele de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 2 privind activităţile comerciale ilicite şi alte 6 sancţiuni pentru abateri la alte acte normative.
"De asemenea, au fost constatate 15 infracţiuni de natură judiciară, 5 la regimul circulaţiei rutiere iar 5 infracţiuni au fost constatate în flagrant. Pe parcursul celor trei zile au fost reţinute 13 permise de conducere iar 2 certificate de înmatriculare au fost retrase” mai spune subinsp. Virginia Roșca.