Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT) în parteneriat cu Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR), implementează în perioada septembrie 2010 – iunie 2013, proiectul strategic ,,Parteneriate active școală-întreprindere pentru îmbunătăţirea formării profesionale iniţiale – PAȘII FPI”.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară nr. 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate”.
Obiectivul general al proiectului contribuie la îmbunătăţirea capacităţii învăţământului profesional şi tehnic, de a asigura calificări şi oferte educaţionale relevante pentru nevoile pieţei muncii prin colaborarea directă cu reprezentanții mediului economic.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt focalizate pe:
1. Îmbunătățirea gradului de cunoaștere a cerințelor și condițiilor concrete de pe piața muncii în rândul repezentanților IPT, al autorităților publice interesate și al beneficiarilor sistemului din toate cele 42 de unități administrative și crearea unor cadre generale favorabile stabilirii unor parteneriate școală-întreprindere, prin realizarea unui studiu de oportunitate, a unor seminarii de informare/conștientizare și a Săptămânii PASII FPI.
2. Pilotarea în 20 de județe din țară a unor parteneriate active școală-întreprindere în vederea îmbunătățirii ofertei IPT - grupuri comune de lucru pentru dezvoltarea unor materiale de învățare, sesiuni de formare pentru profesioniștii ambelor părți implicate, mese rotunde, vizite în întreprinderi, concursuri școlare.
3. Obiectivele operaționale aferente abordării propuse sunt legate de:
A. asigurarea colaborării directe și complexe a unităților de învățământ profesional și tehnic cu reprezentanți ai întreprinderilor;
B. multiplicarea efectelor prin diversificarea modalităților de cooperare și atragerea tuturor actorilor interesați.
C. O etapă importantă în implementarea proiectului este organizarea şi derularea unui eveniment naţional în care, timp de o săptămână în perioada 1 – 5 aprilie 2013, 100 unităţi de învăţământ profesional şi tehnic (20 unități de învățământ pilot şi 80 de unităţi de învățământ partenere în reţele), organizate în 20 de reţele parteneriale, vor desfăşura acţiuni care promovează în mod direct parteneriatul activ şcoală – întreprindere. Cu această ocazie, va fi implicat un număr semnificativ de actori interesaţi (aproximativ 5000).
Evenimentul este intitulat sugestiv ,,Săptămâna PASII FPI”. Obiectivul principal al evenimentului „Săptămâna PAŞII FPI” îl reprezintă desfăşurarea unor activităţi de parteneriat prin implicarea tuturor actorilor relevanţi pentru a asigura un dialog constructiv şi eficient între toţi factorii interesaţi. Un prim pas în realizarea acestui obiectiv este îmbunătăţirea cunoaşterii reciproce, a cerinţelor şi condiţiilor concrete oferite de unităţile de învăţământ IPT şi de angajatori, dar şi a cerinţelor tuturor beneficiarilor sistemului de formare profesională iniţială din cele 42 de unităţi administrative. În cadrul acestui proiect ,Colegiul Tehnic INFOEL Bistriţa face parte din Reţeaua 5, - judeţele CLUJ şi BISTRIŢA-NĂSĂUD. Reţeaua şcolară cuprinde:Colegiul Tehnic Energetic Cluj - Napoca (şcoală pilot), Colegiul Tehnic ,,Augustin Maior” Cluj - Napoca , Colegiul Tehnic ,,A. Saligny” Cluj - Napoca , Colegiul Tehnic ,,Edmond Nicolau” Cluj - Napoca ,Colegiul Tehnic ,,Infoel” Bistriţa.
În timpul săptămânii 1 – 5 aprilie 2013, după lansarea evenimentului “Săptămânii PAȘII FPI” din data de 01.04.2013, fiecare scoala membră a rețelei va desfășura activități specifice tematicii parteneriatului școală - întreprindere. Miercuri,3 aprilie,la Colegiul Tehnic” Infoel” din Bistriţa vor avea loc activităţi în cadrul evenimentului Săptamâna Paşii FPI ,activităţi care să promoveze parteneriatele şcoală -întreprindere, cum ar fi: Ziua porţilor deschise,Seminar”:Importanţa parteneriatului activ şcoală-întreprindere”,expoziţie,vizite la întreprinderi.
La activităţi vor participa elevi, părinţi şi cadre didactice din şcoala organizatoare, elevi ai şcolilor gimnaziale, reprezentanţi ai comunităţii locale, reprezentaţi ai agenţilor economici din Bistriţa, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, Camera de Comerţ şi Industrie,Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Prof. Puţura Alina Ofelia