Consilierii locali s-au întâlnit astăzi în cadrul şedinţei lunare unde discută mai multe proiecte. Unul dintre aceste proiecte se referă la modernizarea Parcului Industrial Bistriţa Sud cu 1,5 milioane de lei mai puţin, proiect care a trecut de votul aleşilor locali care au aprobat de asemena o sumă mai mare pentru modernizarea Pădurii Schulerwald.
Pentru realizarea Parcului Industrial Bistriţa Sud consilierii locali locali au aprobat în 2010 un buget de 36.613.631 lei. O analiză recentă a reprezentanţilor Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest arată că se pot face economii pentru acest proiect în valoare de 1,5 milioane lei. Aleşii au dat 18 voturi favorabile, astfel că proiectul a trecut.
De asemenea, s-a obţinut unanimitate de vot la proiectul de modernizare a Pădurii Sculerwald. În acest fel valoarea proiectului a crescut de la 6,3 milioane la 6,9 milioane de lei.
Primăria speră ca prin modernizarea pădurii numărul de turişti să crească cu 16 procente, ceea ce ar face ca banii să se întoarcă în timp înapoi. Pe lângă turişti pădurea este destinată şi bistriţenilor care vor avea unde să se relaxeze.