Municipalitatea are in plan sa amenajeze un parc cu celule foto-voltaice in apropierea Parcului Industrial de la Sarata. Astfel, autoritatile locale spera ca vor putea produce energie electrica pentru iluminatul public dar si pentru parcul industrial.
200.000 de lei au fost alocati in acest an de la bugetul municipiului pentru intocmirea unui studiu de fezabilitate in vederea realizarii unui parc energetic.
„Este vorba despre o investitie noua a administratiei publice locale, un parc energetic foto-voltaic care sa asigure partial curentul electric pentru Parcul Industrial de la Sarata si pentru iluminatul public. Pentru acest proiect speram sa obtinem finantare europeana nerambursabila. Speram sa reusim sa obtinem fondurile insa pentru acest lucru trebuie pregatit studiul de fezabilitate si toate documentele necesare”, a explicat pentru Bistriteanul.ro viceprimarul Andrei Rusu.
Terenul pe care municipalitatea intentioneaza sa amenajeze parcul de celule foto-voltaice se afla in imediata apropiere a Parcului Industrial de la Sarata. Pentru acest an autoritatile locale au alocat 200.000 de lei pentru studiul de fezabilitate iar anul viitor municipalitatea intentioneaza sa realizeze proiectul tehnic.