Un control făcut de IPJ BN în colaborare cu Garda Forestieră a scos la iveală că în Ragla, la o instalaţie de debitat material lemnos, unde potrivit actelor trebuia să fie 1,5 mc cubi de lemn răşinos, erau de fapt aproape 4 mc de lemne. Anchetatorii au descoperit că un pădurar ar fi întocmit un aviz fals de provenienţă a lemnului respectiv.
La data de 13 mai a.c., în urma unui control efectuat de poliţiştii bistriţeni la o instalaţie de debitat material lemnos, aparţinând unei persoane fizice autorizate din localitatea Ragla, s-a constatat faptul că antreprenorul entităţii ar fi primit, în vederea debitării, 1,5 mc lemn rotund răşinos.
Cu sprijinul Gărzii Forestiere Judeţene Bistriţa-Năsăud s-a procedat la măsurarea cantităţii faptice, constatându-se că acesta deţine faptic 3,78 mc material lemnos.
Astfel, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 5,000 de lei, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, şi au fost confiscaţi 2,28 mc material lemnos.
Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la legalitatea provenienţei materialului lemnos identificat, stabilindu-se faptul că un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Dumitriţa, pădurar la un ocol silvic din judeţul Bistriţa-Năsăud, ar fi expediat materialul lemnos, identificat la antreprenorul persoanei fizice autorizate, din cantonul de pădure aflat în gestiunea sa, întocmind în acest sens un aviz de însoţire fals ce conţine date nereale cu privire la provenienţă.