Primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu, a împărţit astăzi daruri membrilor Clubului Pensionarilor şi copiiilor cu dizabilităţi de la şcolile speciale din oraş.
Cu ocazia sărbătorilor, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Crețu, a mers astăzi pe la fiecare şcoală care se ocupă de copiii cu dizabilităţi şi la Clubul Pensionarilor pentru a duce cadouri.
La Clubul Pensionarilor, elevii de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa i-a colindat pe bătrânei şi pe primarul Creţu, după care, recunoscători, un grup de bătrânei i-a cântat primarului două colinde.
„Moş Crăciun a auzit că aţi fost cuminţi şi că aţi învăţat bine şi m-a trimis pe mine să vă aduc cadouri”, a glumit Ovidiu Creţu înainte de a împărţi pacheţelele aduse.
Pensionarii s-au bucurat de gestul făcut de primar şi de prezenţa acestuia în această zi la club.
La şcolile şi grădiniţele unde învaţă copiii cu dizabilități primarul a fost întâmpinat tot cu colinde, iar copiii s-au grăbit să stea lângă primar şi să dea mâna cu el.
„Ca reprezentant al lui Moş Crăciun am venit să vă aduc cadouri şi mă bucur pentru ce se face în această şcoală. Dumnezeu v-a binecuvântat pe voi profesorii cu darul de a putea să-i învăţaţi ceva pe copiii aceştia şi să aveţi grijă de ei”, a spus primarul Ovidiu Creţu la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Lacrima” Unirea.
Tot de la „Lacrima” primarul a primit o lumânare şi un caiet unde sunt prezentate toate activităţiile centrului şcolar. Pachetele împărțite micuților aveau dulciuri, fructe şi câte un suc.