Este cunoscut faptul că bucovinencele sunt experte în încondeiatul ouălor de Paște, fiecare ou fiind o operă de artă. Ei bine, nici Bistrița-Năsăud nu se află mai prejos, demonstrându-ne asta Rodica Rauș, o fostă învățătoare din Leșu și meșterul popular Virginia Linul. Ele împodobesc ouăle cu dantelă și mărgele.
În ultimele decenii, ouăle încondeiate s-au transformat încet, încet în obiecte de decor, care au ajuns în întreaga Europa și nu numai. Mari experte în încondeierea ouălor s-au dovedit a fi bucovinencele, care pictează cu ceară și vopsesc de zeci de ori un ou pentru a-l transforma într-o adevărată operă de artă.
Bistrița-Năsăud nu se lasă și nu se lasă nici când vine vorba de ouăle de Paște, iar cu ocazia Sărbătorilor Pascale ne arată cum ouăle se transformă în artă și pe la noi.
O tehnică inedită ne prezintă Rodica Rauș, o fostă învățătoare din Leșu, care face dantelă frivolite încă de când era copil.
„Știu să lucrez de mică, mama m-a învățat să lucrez. Ea a fost orfană, iar la casa de copii unde a crescut se învăța genul acesta de lucru” - ne explică Rodica Rauș, care de decenii împodobește fețele de masă și chiar costumele populare cu acest tip de dantelă, numită și „dantela reginelor”, asta pentru că era activitatea preferată de capetele încoronate.
Deși s-a pensionat de câțiva ani buni, Rodica Rauș nu a abandonat dantela, ba mai mult, i-a dedicat mult mai mult timp ca până atunci. A început și să experimenteze, folosindu-se de Internet și de modele culese din toate colțurile lumii. În urmă cu doi ani, Rodica Rauș s-a gândit să împodobească și ouăle vopsite cu această dantelă.
Pentru ca operele de artă să fie nemuritoare, Rodica Rauș folosește ouă din polistiren sau din lemn, pe care mai apoi le vopsește și le împodobește cu dantelă. Pe unele ouă dantela este lipită cu un adeziv speciale, în timp ce pe altele este prinsă cu ajutorul aței.
An de an, toate aceste ouă împodobite sunt oferite cadou membrilor familiei și prietenilor. Ouăle mărgelate se nasc la Salva Experimente cu ouăle vopsite face cu ocazia Sărbătorilor Pascale și meșterul popular Virginia Linul, care le acoperă cu mărgele mici și colorate.
Procedura este una destul de complicată și migăloasă, fiecare mărgea fiind pusă pe un șirag, cu care mai apoi se înconjoară oul. Mărgelele nu sunt așezate aleatoriu, poziția fiecăreia fiind calculată foarte atent, astfel încât armura să formeze diverse modele.