Micuţii din orfelinatul de la Teaca vor primi o mulţime de daruri în acest an. De acest lucru au grijă tinerii liberali dar şi câteva trupe de dans din Bistriţa care vor organiza mâine evenimente caritabile cu scopul de a strânge jucării, fructe şi dulciuri pentru aceşti copilaşi.
Primul eveniment va avea loc la ora 17.30 la Casa Armatei. Organizatori sunt cei de la trupa Lotus, coordonată de Anamaria Antal. Micuţele dansatoare vor fi spijinite în acţiunea lor şi de dansatorii de la Floris, Meteor, Cheers, Rebrorn StretDance Bistriţa, Şcoala de dans BNRitm şi grupul vocal de muzică uşoară a secţiei maghiară de la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu.
"Bradul de la Teaca", numele ales de organizatori pentru acest eveniment, are ca scop principal strângerea de fructe, dulciuri sau orice alt produs pentru copiii aflaţi la centrul din Teaca.
Intrarea la eveniment este gratuită, iar organizatorii speră că va participa cât mai multă lume care să dea o mână de ajutor pentru a aduce zâmbetul pe buzele celor mai puţin fericiţi.
Cel de-al doilea eveniment dedicat copiilor de la orfelinatul din Teaca este organizat de tinerii liberali. Ei vor să adune cât mai multe jucării pentru aceşti micuţi.
Acţiunea se va desfăşura în cafeneaua Plan B şi va începe la ora 19.00. Sunt aşteptaţi şi invitaţi toţi cei care vor să doneze o jucărie şi vor să aducă bucurie orfanilor de la Teaca.