Nici nu se discuta: Bistrita il sustine pe Boc! Presedintele organizatiei judetene a PD-L, deputatul Ioan Oltean, a anuntat astazi in cadrul unei conferinte de presa organizata la sediul partidului ca el il va sustine pe Emil Boc la alegerile pentru sefia PD-L.
“Eu il voi sustine pe Emil Boc, sunt alaturi de el pentru ca mi se pare a fi cel mai in masura sa ocupe o asemenea functie. Vasile Blaga este un adversat de temut, un adversar bun, eu insa il sustin pe primul ministru Boc fara niciun fel de retinere” a declarat Ioan Oltean in cadrul conferintei de presa organizata astazi la sediul PD-L BN.
Alegerile pentru sefia PD-L vor avea loc in 14-15 mai. Pentru functia de presedinte al PD-L se vehiculeaza ca vor participa primul ministru Emil Boc si secretarul general al PD-L, Vasile Blaga.
“Pana in prezent niciunul dintre cei doi nu a anuntat oficial ca vor candida dar consider ca saptamana viitoare fiecare dintre cei doi va anunta public ca vor intra in cursa pentru sefia PD-L” a mai precizat Oltean.
In total, la Conventia Nationala pentru alegerile din PD-L vor participa 1408 delegati, din judetul Bistrita-Nasaud vor participa 29 de delegati.