Asta preconizează Ioan Oltean, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL. De asemenea, acesta consideră că este extrem de compatibil cu Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele organizaţiei PNL, iar alianţa va fi un proces istoric din punctul său de vedere.
Ioan Oltean a susţinut astăzi, în conferinţa de presă organizată la sediul Partidului Democrat Liberal din Bistriţa-Năsăud, că din punct de vedere politic, fuziunea dintre cele două partide, PDL şi PNL, evoluează în sensul dorit. Acesta preconizează că alianţa dintre partide se va realiza începând cu luna septembrie.
„Nu a fost stabilit un termen de realizare a fuziunii. Procesul de fuziune este un proces greoi, un proces complex care presupune armonizarea de sus şi până jos. Compatibilizarea dintre cele două formaţiuni politice nu poate fi realizată într-un termen foarte foarte scurt”, a declarat Ioan Oltean.
Deputatul PDL mai precizează că demersurile spre realizarea alianţei sunt îngreunate şi de faptul că din 1 iulie începe vacanţa judecătorească.
„Importat este ca toate demersurile care se fac de sus până jos să conducă exact spre realizarea acestui proiect istoric de fuziune”, mai completează Oltean.
„În plan judeţean am avut eu o primă întâlnire cu dl. Preşedinte Stelian Dolha prin care am subscris amândoi necesităţii de a ne înscrie în programul stabilit la nivel naţional, am stabilit ca prim lucru necesitatea constituirii unei comisii de negociere formată din şase membrii”, a mai spus Oltean.
Întrebat dacă liberalii ar avea motive să se teamă de el, Oltean a spus că nu vede niciun motiv de îngrijorare sau de teamă a acestora decât dacă sunt incompetenţi. De asemenea, Oltean a mai precizat faptul că în PDL e mai multă democraţie, drept urmare, liberalii nu ar trebui să îşi facă griji.