Deşi într-un comunicat remis presei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud apare menţionat numele Ocolului Silvic Bistriţa şi faptul că angajaţi din cadrul instituţiei ar fi implicaţi în dosarul instrumentat de DGA care a făcut ieri percheziţii în judeţ, conducerea instituţiei susţine că niciun angajat nu este implicat.
Referitor la articolele din presa locală, în care se menţionează efectuarea de acte de urmărire penală faţă de mai mulţi funcţionari, care au calitatea de personal silvic, în cadrul Ocolului Silvic Bistriţa, vă aducem următoarele precizări, cu rugămintea de a da o dezminţire şi de a corecta informaţiile eronate din conţinutul articolelor dvs.
Astfel, nici o persoană din cele menţionate în articolele dvs. nu este angajată a Ocolului Silvic Bistriţa şi nici nu are vreun alt fel de relaţii contractuale cu instituţia noastră.
Ocolul Silvic Bistriţa nu face obiectul vreunei anchete penale şi nici un angajat al instituţiei noastre nu este urmărit penal în speţa prezentată de dvs. în presa locală din data de 27 -28 octombrie 2015.
Pentru a nu ne crea, în mod gratuit, un prejudiciu de imagine, vă solicităm să corectaţi informaţia din articolele dvs., în ceea ce priveşte Ocolul Silvic Bistriţa şi să daţi, în cel mai scurt timp o dezminţire.
Director,
Ivan Gheorghe
VEZI aici ce spune Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în comunicatul pe care l-a remis ieri în ceea ce priveşte percheziţiile făcute de DGS în Bistriţa-Năsăud: Parchet: Pădurari, brigadieri şi 6 agenţi de poliţie din judeţul Bistriţa-Năsăud puşi sub învinuire pentru infracţiuni de corupţie