Aceasta saptamana a fost una presarata cu foarte multe evenimente la Scoala Generala Nr.1. Profesori si elevi ai acestei scoli au organizat diferite actiuni de voluntariat - un tur ciclist, plantari in spatiul disponibil si neamenajat al scolii si au fost parteneri la realizarea Intalnirii copiilor din Eparhia Greco-Catolica de Cluj-Gherla.
Miercuri, 26.05.2010, 45 de elevi ai Scolii Generale Nr.1 au pornit intr-un tur ciclist pentru a sensibiliza cetatenii orasului in vederea educarii cetateniei active si a unui trai mai sanatos.
„Inarmati” cu biciclete si pancarte cu diferite slogane ("Informati-va!", „Pastrati curatenia orasului”, „Reciclati”, "Triati deseuri", „Mancati sanatos”, „Evitati accidentele”, „Nu poluati”, „Nu risipiti apa”, „Semnalati neregulile”, „Faceti mai multa miscare", "Ocrotiti spatiile verzi!", "Plantati arbori!", "Comunicati corect!") si insotiti de profesorul Florin Poienaru, doamna director Mia Sigovan, echipaje ale Jandarmeriei si Politiei Comunitare, Tudor Tamas si subsemnata, reporteri ai elevilor, grupul a rulat pe strazile principale ale orasului aproximativ o ora.
Traseul a fost: Scoala Generala Nr.1 - Bulevardul Independentei - str. Al.Odobescu – str. N.Titulescu - Pietonalul Liviu Rebreanu - str.General Grigore Balan - Str.Bistricioarei - Piata Petru Rares – Bulevardul Republicii - Str.Garii - Bulevardul Independentei si inapoi la scoala.
Turul ciclist s-a derulat in contextul unei actiuni intitulate „Sa traim sanatos in Bistrita”, care este a doua din cadrul unui proiect castigat de Scoala Generala Nr.1 la sectiunea Mediu si finantat in proportie de 90% de Primaria Municipiului Bistrita.
Proiectul este realizat sub coordonarea doamnei profesor Geta Lapuste si este intitulat „Elevul bistritean si fapta lui buna”.
In timp ce grupul de ciclisti strabatea orasul, in curtea scolii alti elevi si-au prezentat proiectele organizand o expozitie in care au fost popularizate zece institutii ale orasului descoperite de elevi.
Obiectivul acestei expozitii a fost ca elevii si parintii acestora sa cunoasca rostul, serviciile oferite si modul in care elevii pot ajuta si aborda respectivele institutii.
In cadrul aceleiasi teme, joi, 27.05.2010, a avut loc amenajarea unui mini-parc in spatiul disponibil al scolii. Elevii au invatat sa manuiasca cazmaua, sapa, lopata, plantand 30 de puieti ornamentali, avand astfel oportunitatea de a lasa ceva in urma.
Ultima actiune a saptamanii a avut loc sambata, 29.05.2010, si a reunit copiii din Eparhia Greco-Catolica de Cluj-Gherla cu ocazia unei intalniri organizate in curtea scolii.
Copiii au luat parte la liturghie, dupa care a avut loc un festival constand in animatii, dansuri, concursuri, jocuri si tombola. Pe parcursul intregii saptamani vremea buna a insotit actiunile desfasurate, acestea fiind un succes spre satisfactia organizatorilor si a participantilor.
Beatrice Ionascu,
reporter al elevilor