Copila se afla pe trotuar când scuteul condus de un băiat de 17 ani a lovit-o. Accidentul a a vut loc în urmă cu puţin timp în localitatea Sărata însă victima nu a suferit răni grave.
Un echipaj SMURD a intervenit în această seară în localitatea Sărata unde o fetiţă de patru ani a fost lovită de un scuter. Micuţa se afla pe trotuar în momentul în care a fost accidentată. Scuteristul este un tânăr de 17 ani care nu are permis, iar poliţiştii au descoperit că scuterul nu era înmatriculat.
Imediat după accident băiatul s-a speriat şi a fugit acasă însă într-un final a revenit la locul accidentului pentru a sta de vorbă cu poliţiştii.
Martorii povestesc că acesta circula pe trotuar, cu viteză mare şi că nu a mai reuşit să oprească pentru a evita accidentul. Tânărul a fost testa cu apartul etilotest, însă rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool.
Poliţiştii fac cercetări şi au deschis o anchetă în urma căreia se va stabili exact cum s-a petrecut accidentul.