O femeie este inconştientă şi are nevoie de ajutor după ce a fost accidentată de o căruţă. Din primele informaţii, se pare că atelajul hipo ar fi trecut peste femeie.UPDATE: Femeia a suferit răni grave şi a murit după ce a căzut din căruţa încărcată cu fân.
Un apel către serviciul unic de urgenţă 112 anunţa în urmă cu puţin timp că între localităţile Ocniţa şi Milaş a avut loc un accident.
O femeie a fost grav rănită de o căruţă şi se pare că ar fi inconştietă. Spre locul accidentului a pornit de urgenţă un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD.
Femeia se afla în căruţa care era încărcată cu fân şi se pare că la un moment dat calul s-ar fi speriat şi ar fi luat-o la goană. Victima s-a dezechilibrat şi a căzut chiar sub căruţa care a trecut peste ea.
"Femeia nu este localnică şi nici cel cu care se mai afla în căruţă. Lucrează la o familie, erau un fel de ajutoare", povestesc localnicii.
UPDATE: 12.42
"Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare medicii de la SMURD nu au reuşit să o salveze pe femeie", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, plt. Marius Rus.
"Este vorba despre o femeie de 63 de ani din Rodna. Aceasta conducea un atelaj hipo care era încărcat cu fân. Într-o curbă deosebit de periculoasă femeia a pierdut controlul atelajului hipo care a făcut balans şi s-a răsturnat. În prezent se fac cercetări pentru a fi stabilit cu exactitate cum s-a produs acest incident", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, sub.insp. Virginia Roşca.