Bărbatul acesteia, cel care conducea atelajul hipo, este cercetat pentru ucidere din culpă. Oamenii legii au descoperit că acesta era beat în timp conducea căruţa pe care se pare că ar fi scăpat-o de sub control.
"În 18.02.2013, ora 17.13, pe DJ 172 D, în Poiana Ilvei, N.I. de 49 de ani din Ilva Mică, în timp ce conducea un atelaj hipo încărcat cu fân, a pierdut controlul atelajului iar soţia sa, N.I. de 46 de ani, care se afla pe fân, s-a dezechilibrat şi a căzut. Din accident a rezultat rănirea gravă a acesteia, fiind transportată la UPU Năsăud, unde ulterior a fost declarată decedată", se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al IPJ BN, ag.pr. Crina Sîrb.
Bărbatul care conducea atelajul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat că acesta avea o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Lui N.I. i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei iar oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pe numele acestuia, bărbatul fiind anchetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.