Furturi, transporturi ilegale și alte infracțiuni au fost pedepsite de polițiștii bistrițeni în ultimele zile. Unul dintre făptași execută pedeapsa cu închisoarea:
La data de 24 iunie, poliţiştii bistriţeni au pus în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bistriţa împotriva unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Bistriţa. Acesta a fost condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Bistriţa.
Poliţiştii au identificat o tânără, în 24 iunie, în vârstă de 18 ani, din Bistriţa, bănuită de săvârşirea unui furt din locuinţă. Aceasta este bănuită că ar fi sustras un telefon mobil, un lănţişor din aur şi o sumă de bani din locuinţa unei femei de 62 de ani, din Bistriţa, cauzând un prejudiciu de 22.150 de lei. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a tinerei şi pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului cauzat.
În aceeași zi, ca urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud au identificat un bistriţean în vârstă de 45 de ani, bănuit că în cursul lunii mai ar fi sustras două telefoane mobile şi articole de îmbrăcăminte, aflate într-un rucsac lăsat nesupravegheat de către doi minori, în vârstă de 14 ani, respectiv 15 ani, ambii din Bistriţa. Prejudiciul cauzat, în valoare de 1300 de lei, a fost recuperat, iar bunurile sustrase au fost restituite persoanelor vătămate. Cercetările sunt continuate faţă de bărbat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de însuşirea a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.
Nu în ultimul rând, tot în 24 iunie, poliţiştii bistriţeni au depistat în trafic, pe DN 17, pe raza localităţii Prundu Bârgăului, un bărbat în vârstă de 39 de ani din Susenii Bârgăului, care transporta cu o autoutilitară 2,5 mc cherestea, fără a deţine aviz de însoţire a mărfii sau alte documente specifice. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 2000 de lei, iar cantitatea de material lemnos, în valoare de 600 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.