Aproape 90 la sută dintre locurile disponibile în clasa 0 pentru anul şcolar 2013-2014 au fost ocupate în prima etapă de înscrieri, care s-a încheiat ieri, conform conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Potrivit celor declarate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, la nivel de județ, au fost înscriși în prima etapă peste 2.700 de micuți în clasa 0.
Prima etapă de înscriere s-a derulat în perioada 2-22 aprilie, iar potrivit statisticilor, circa 80% dintre părinți își înscriu copiii în clasa pregătitoare în acest interval.
Cea de-a doua etapă se desfăşoară în perioada 8-17 mai, fiind destinată copiilor care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ în cadrul celei din luna aprilie.
În județul nostru, în anul şcolar 2013-2014, în clasa 0 vor intra 1.267 de copii din mediul urban, în 57 de clase, și 1.839 copii din mediul rural, în 113 clase.