25 milioane de lei au încasat Finanțele după ce au fost inițiate măsurile de executare silită asupra datornicilor la buget. Doar 73 la sută dintre agenții economici plătesc în timp, fără a fi executați silit, dările către bugetul de stat.
Aproape 39 milioane de lei au încercat să recupereze angajații de la Agenția Județeană de Administrare Fiscală Bistrița-Năsăud în primele trei luni ale anului de la persoanele fizice și juridice care nu au plătit în timp taxele și impozitele la stat.
Pentru recuperarea creanțelor datorate bugetului angajații finanțelor au aplicat mai multe măsuri de executare silită și au reușit să recupereze de la datornici 25 milioane de lei! Cei mai mulți bani au ajuns în contul finanțelor imediat după ce persoanele fizice sau juridice datoare au primit somații de la Finanțe, în aceste condiții în conturile AJFP BN intrând peste 15 milioane de lei.
Alți 7,3 milioane de lei au fost recuperați după ce s-au instituit popriri asupra conturilor bancare, restul fiind bani proveniți din sechestre sau poprirea veniturilor la terți.
"Am încheiat anul 2014 cu o conformare voluntară la plata de 73 la sută. Totuși, în acest an în urma măsurilor luate de inspectorii antifraudă numărul firmelor care vin și își plătesc voluntar dăriile la stat a crescut. Acest procent este în creștere de la lună la lună. Dacă ar fi să dau câteva exemple, în țările din Europa gradul de conformare la plată, voluntară ajunge până la 97-98 la sută. La noi mai este mult de muncă la mentalitatea oamenilor, poate și la obligarea lor prin constrângerile legislative” a precizat directorul Agenției Județeane de Administrare Fiscală Bistrița-Năsăud, Cristian Parasca.