Ministerul Afacerilor Interne face angajări din sursă externă şi după cum deja a anunţat, la nivel naţional sunt disponibile 2.500 de locuri pentru cei care vor să se angajeze ca şi poliţişti. Angajările vor fi făcute ca urmare a deficitului de personal și vor începe săptămâna viitoare. AFLĂ ce spune IPJ BN în acest context:
Într-o informare făcută de MAI se arată că „o prioritate a ministrului Afacerilor Interne este reducerea deficitului de personal la nivelul structurilor MAI. Începând cu 15 februarie a.c., vor fi iniţiate procedurile de încadrare din sursă externă pentru un număr de 2.500 de posturi destinate structurilor operative".
Deocamdată nu a fost anunţată exact modalitatea prin care se vor face angajările şi nici criteriile pe care trebuie să le îndeplinească doritorii. MAI anunţă că va face în curând publice toate datele privind încadrarea civililor ca şi poliţişti.
Acțiunea nu este privită cu ochi buni de polițiștii din sistem. Pe site-ul politisti.ro a fost publicat zilele trecute un articol cu titlul Distrugerea Poliției Române prin încadrările directe, unde se afirmă că „Drept urmare a demersurilor MAI în vederea realizării unor încadrări din sursă externă pentru funcţii de poliţişti, e necesar să explicăm pe înţelesul tuturor eventualele consecinţe şi faptul că atât din punct de vedere moral cât şi socio-profesional, o asemenea măsură este un DEZASTRU. Angajarea unor oameni fără o minimă pregătire poliţienească este un demers pompieristic, menit să afecteze atât prestigiul instituţiei, cât şi imaginea poliţistului în ochii cetăţeanului, dar şi raporturile profesionale dintre poliţişti. Realitatea a demonstrat că un asemenea nou venit nu se va putea transforma peste noapte în poliţist, în ciuda celor care susţin contrariul şi categoric va interacţiona negativ cu restul colegilor, al căror rol NU este să pregătească noii cadeţi astfel recrutaţi.”
„Deocamdată, cei de la MAI nu au trimis nicio informare concretă cu numărul de locuri repartizat judeţului nostru şi nici ce posturi vor fi scoase la concurs", a declarat în această dimineață pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, insp. Virginia Pîrlea.
MAI a pregătit o surpriză şi poliţiştilor care deja lucrează în sistem. 1.000 de agenţi de poliţie vor avea şansa de a deveni ofiţeri după ce vor susţine un examen.