Poliţiştii bistriţeni anunţă că la niciuna dintre cele patru plângeri penale legate de încălcarea legii la referendumul din 29 iulie nu există probe incriminatorii. Vot multiplu, determinarea de a nu vota şi violarea secretului votului sunt acuzaţiile aduse unor primari ori viceprimari dar şi unor cetăţeni.
Referendumul din 29 iulie a stârnit multe controverse. Românii au fost chemaţi la vot pentru a spune dacă sunt sau nu de acord cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. În urma referendumului la poliţie au fost făcute patru plângeri penale legate de comiterea unor ilegalităţi.
La Parva şi Runcu Salvei, spre exemplu, au fost făcute plângeri penale pe numele primarilor care au fost acuzaţi că ar fi împiedicat lumea să voteze. Dosarele deschise de poliţişti au fost instrumetate de magistraţii Parchetului de pe lângă judecătoria Năsăud.
În niciunul dintre cele două cazuri, potrivit poliţiştilor, nu au fost găsite probe incriminatorii şi se pare că oamenii legii au cerut deja magistraţilor neînceperea urmăririi penale a lui Anchidim Pavelea, primarul comunei Runcu Salvei şi Ioan Strungari, primarul comunei Parva.
O altă plângere penală a fost făcută la Figa unde mai mulţi cetăţeni au fost acuzaţi de vot multiplu. Se pare că nici aici nu există probe care să dovedească acuzaţiile.
La Chiuza primarul a fost acuzat că a intrat în cabina de vot cu alegătorii. Pe numele acestuia a fost făcută o plângere penală prin care era acuzat de violarea secretului votului. La fel ca şi în celelelte cazuri, nici aici nu există dovezi care să probeze acuzaţiile aduse primarului Grigore Bradea.
Magistraţii urmează să se pronunţe în aceste cazuri şi să dea o soluţie prin Parchet dacă cei pe numele cărora au fost făcute acuzaţiile vor fi sau nu cercetaţi penal.