Un sediu asemănător cu Palatul de Justiție din Bistrița, însă la dimensiuni ceva mai mici! Cam așa va arăta în următorii doi ani, noua Judecătorie din orașul Beclean, aflată în prezent în plină construcție, pe terenul situat în paralel cu viitorul sediu administrativ al primăriei.
Începute încă de anul trecut, lucrările la noua Judecătorie din orașul Beclean sunt acum în plină desfășurare. Clădirea ce va deveni funcțională în următorii doi ani, se întinde pe o suprafață de 1.700 metri pătrați, în imediata apropiere a fostei popicării, acolo unde, în scurt timp va începe și construcția sediului administrativ al Primăriei Beclean.
“Construirea unui sediu modern al Judecătoriei Beclean era mai mult decât necesară, mai ales că, actuala clădire, și așa cu probleme de retrocedare, nu oferă cele mai optime condiții de desfășurare a activității specifice. Lucrurile evoluează bine, după cum se observă. S-a făcut fundația, s-a lucrat la sistemul de canalizare, la structura de rezistență a clădirii iar acum s-a ajuns la faza de ridicare a construcției. Tot în această zonă, vor începe curând și lucrările la noul sediu administrativ al primăriei, și sigur că, atunci când cele două clădiri vor fi gata, vom avea o schimbare vizibilă în zonă”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.
Investiția privind construcția sediului Judecătoriei Beclean, susținută de fonduri ale ministerului de specialitate, vine în contextul în care, încă de la înființarea sa în anul 1994, aceasta a funcționat doar în vechea clădire a Parohiei Reformate, aflată momentan în proceduri de retrocedare.
Foto: Arhivă