Aceasta este principiul dupa care se ghideaza angajatii Directiei de Servicii Publice care de mai bine de cinci luni au inceput lucrarile pe strada Clopoteilor, insa nici pana azi nu sunt gata. O data pe saptamana angajatii DSP sunt vazuti in zona, mai muta o bordura, mai niveleaza o groapa si pleaca...
De mai bine de cinci luni, municipalitatea a inceput lucrarile pe strada Clopoteilor din Bistrita, strada paralela cu magazinul Kaufland. Autoritatile au decis ca acea strada sa fie largita si apoi amenajata cu doua sensuri de mers.
Au promis la vremea respectiva ca in doua saptamani strada va fi asfaltata si “functionala”. Insa de la promisiuni si pana la fapte e cale lunga… Aici s-au facut lucrari de reabilitare a portiunilor distruse, s-a ingropat conducta de gaz , benzile au fost largite si nu a mai ramas altceva de facut decat sa se toarne covorul de astfalt.
Doar ca au trecut mai bine de trei luni de cand conducta de gaz a fost ingropata si covorul de asfalt nu a mai fost turnat.
Reprezentantii primariei au promis si in urma cu doua luni ca in scurt timp strada Clopoteilor va fi finalizata. In zadar insa…
Localnicii spun ca in fiecare saptamana isi fac aparitia in zona cate doi – trei angajati ai primariei care mai muta o bordura, mai studiaza zona, mai fac masuratori, insa de asfaltat nici poveste…
Acum au scazut temperaturile, asa ca au un nou motiv pentru a nu-si face treaba – e prea frig!
Localnicii din zona sunt extrem de nemutumiti de atitudinea angajatilor, dar si a municipalitatii. “Isi bat joc de noi… Ne-au lasat cu strada asa din primavara! Sa le fie rusine. Bine ca stiu sa ne anunte ca avem de ne platit impozitele, dar ei sa faca un lucru cum trebuie nu sunt in stare… Daca nu au putut sa faca strada asta nu trebuiau sa se apuce de ea de la bun inceput…”, comenteaza revoltat un bistritean.