Pentru a evita problemele de la alegerile ce urmează şi pentru a nu fi discuţii legate de fraudarea acestora, autorităţile vor lua noi măsuri de supraveghere. Se va implementa un nou sistem care îi va monitoriza pe alegători astfel încât să fie evitate orice fel de discuţii.
La toate alegerile au fost discuţii şi acuzaţii din partea unora că se fură voturi, că unii votează de două ori sau că persoane care nu au drept de vot, totuşi îşi pun ştampila pe buletinele de vot.
Pentru a scăpa de toate aceste probleme autorităţile vor spori măsurile de supraveghere şi astfel un nou sistem le va spune celor de la comisiile de votare dacă un alegător nu are drept de vot sau dacă a mai votat o dată la acel scrutin.
Primările din judeţ vor trebui să găsească oameni destul de bine pregătiţi care să ajute la implementarea noului sistem de monitorizare al alegerilor. Autorităţile speră că acesta va fi gata până la alegerile din 2016.