Azi noapte, fulgii de zapada s-au asternut in Pasul Tihuta. Drumarii au intervenit cu cinci utilaje si cu 18 tone de material antiderapant, iar soferii nu au avut de intampinat dificultati in trafic.
Iarna isi intra in drepturi! Fulgii de zapada si-au facut aparitia azi noapte in Pasul Tihuta.
Ceata densa s-a instalat inca de ieri in zona Pasului Tihuta, iar soferii care au trecut prin zona au circulat cu dificultate din cauza ca semnele de circulatie nu se vedeau, iar vizibilitatea era redusa sub 15 - 20 de metri.
Azi noapte a inceput si ninsoarea. Soferii nu au avut de suferit de pe urma fulgilor de nea, drumarii intervenind rapid cu utilaje de deszapezire.
"A inceput sa ninga inca de aseara in Pasul Tihuta. A nins slab, insa a fost nevoie si de interventia drumarilor. Acestia au intervenit cu cinci utilaje de deszapezire si au imprastiat 18 tone de material antiderapant", a declarat pentru Bistriteanul.ro seful Districtului Tiha Bargaului de la Drumurile Nationale, Vasile Curtean.
Drumarii sunt pregatiti in orice moment pentru venirea iernii. La aceasta ora, in Pasul Tihuta stau pregatite de munca opt utilaje, iar drumarii au in stoc 2000 de tone de material antiderapant.