Fostul ministru al Sănătăţii va primi titlul de cetăţean de onoare al oraşului Beclean. Titlul onorific îi va fi acordat astăzi, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Primăria Oraşului Beclean.
Bănicioiu a ocupat funcţia de ministru al Sănătăţii în Guvernul Ponta şi este deputat din partea Partidului Social Democrat. Astăzi, el va primi la Beclean, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan şi a primarului Becleanului, Nicolae Moldovan, titlul de cetăţean de onoare al oraşului de pe Someş.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud anunţă că Bănicioiu va participa astăzi şi la retragerea cu torţe oferită de militarii Brigăzii 81 Mecanizată, eveniment ce va începe la ora 18.00.
Cel mai probabil fostul ministru al Sănătăţii va fi invitat mâine şi la inaugurarea Policlinicii a cărei modernizare s-a terminat de curând. De la Ministerul Sănătăţii a fost alocat un buget de 3 milioane de lei pentru reabilitarea şi modernizarea Ambulatoriului, investiţie care a ajuns la aproximativ 31 de milioane de lei.