Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud va organiza vineri, 19 aprilie, o nouă ediţie a Bursei Generale a Locurilor de Muncă. Deocamdată niciun angajator nu și-a anunțat intenția de a participa cu oferte la eveniment.
Șomerii aflați în căutarea unui loc de muncă vor putea să își găsească un job în cadrul Bursei Generale a Locurilor de Muncă, programată pentru data de 19 aprilie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM BN, Adina Preda, încă nu s-a stabilit locația unde se va desfășura acțiunea. "Până la ora actuală niciun angajator nu ne-a anunțat intenția de a participa la bursă și nici nu am stabilit locul unde va avea loc aceasta, dar mai este vreme", a explicat Adina Preda.
Anul trecut, Bursa Generală a Locurilor de Muncă s-a desfășurat la INFOEL, fiind oferite circa 400 de locuri de muncă, însă din cei 80 de angajatori câţi au anunţat că vor veni, unii au lipsit.
La sfârșitul lunii februarie 2013, rata șomajului în județul nostru era de 5,60 %. Din totalul șomerilor înregistrați în luna februarie, 4213 sunt bărbați și 3259 sunt femei.