Din cele peste 20 de şcoli de şoferi atestate din Bistriţa-Năsăud niciuna nu oferă cursuri pentru cei care vor să obţină permis de conducere categoria A-M, necesar pentru scutere. Motivul? Lipsa normelor metodologice care reglementează cum trebuie făcute aceste cursuri şi cum trebuie susţinut examenul pentru obţinerea permisului.
„Noi am primit pe la începutul lunii ianuarie câteva date despre noua lege care reglementează necesitatea permisului de conducere pentru scutere. Sunt mulţi instructori care vin şi întreabă cum trebuie făcute cursurile, ce fel de scutere trebuie achiziţionate pentru a putea face cursurile dar nu avem cum să îi lămurim. Nu s-au publicat normele metodologice, noi nu am primit nimic concret şi nu ştim exact ce şi cum trebuie făcut”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro şeful Autorităţii Rutiere Române Bistriţa-Năsăud, Marius Armean.
Din cele peste 20 de şcoli de şoferi din judeţ niciuna nu este atestată pentru a face cursuri pentru obţinerea permisului pentru scuter.
Potrivit noii legi, din 19 ianuarie, este obligatoriu ca toate persoanele care circulă cu scuterul să aibă permis de conducere. Este valabil orice permis pentru orice categorie. În cazul minorilor, legea spune că aceştia trebuie să obţină permis de conducerea categoria A-M.
Ei trebuie să facă ore de legislaţie şi conducere şi apoi să susţină un examen. Din păcate aceste cursuri, şi implicit examenele, nu pot fi susţinute pentru că normele metodologice încă nu sunt clare. Cu toate acestea, poliţia îi amendează pe cei care sunt prinşi circulând fără permis. Ba mai mult, scuteriştii se aleg şi cu dosare penale.