Mergea liniştit pe bicicletă şi a fost lovit de o maşină condusă de o femeie de 38 de ani! Este vorba despre un băieţel de 11 ani din localitatea Lechinţa care a scapat ca prin urechile acului în urma acestui accident.
Daniel G. A sunat aseară la serviciul de urgenţă 112 şi a anunţat că fiul său, G.D. de 11 ani a fost lovit de o maşină.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, inspector Antonela Gorgan transmite într-un comunicat de presă că „în urma cercetărilor la faţa locului s-a stabilit că pe strada Gării, în localitatea Lechinţa, conducatoarea auto Monica C., de 38 de ani din Bistriţa, în timp ce efectua manevra de ieşire din curtea imobilului, nu a acordat prioritate de trecere copilului, care se deplasa pe o bicicletă pe trotuarul din faţa imobilului, acroşându-l cu partea din faţă a maşinii”.
În urma impactului copilul a scăpat doar cu câteva răni si o sperietură zdravănă. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a vedea împrejurările exacte care au dus la producerea accidentului.