Polițiștii de la Serviciul Rutier au aplicat iarna aceasta doar cinci amenzi drumarilor și șoferilor prinși pe picior greşit, pe care iarna i-a luat prin surprindere. Două dintre amenzi au fost aplicate firmelor care se ocupă de deszăpezirea drumurilor și trei amenzi șoferilor prinși în trafic fără a avea anvelope de iarnă.
Una dintre amenzi a fost aplicată companiei care a câștigat licitația pentru deszăpezirea drumurilor naționale din Bistrița-Năsăud. Este vorba de firma Construct Perom care a câștigat licitația pentru deszăpazirea celor 300 de kilometri de drum național din Bistrița-Năsăud.
Firma încasează peste 7 milioane de lei iarna aceasta, însă a uitat într-una din dimineți să deszăpezească DN 17 care leagă Bistrița de Suceava, în Pasul Tihuța și a fost amendată.
Amenda a fost aplicată de polițiștii de la rutieră după ce o mașină în care se aflau patru persoane a derapat din cauza poleiului și a zburat într-o prăpastie, de la 40 m înălțime. Din fericire, niciunul dintre pasagerii aflați în autoturism nu a fost rănit, însă drumarii s-au ales cu o amendă. Și compania care se ocupă de deszăpezirea drumului județean 172 a fost amendată de polițiști pentru că nu și-a făcut treaba la timp și nu curățat carosabilul plin de zăpadă și polei. Cele două amenzi aplicate firmelor de deszăpezire au fost în valoare de 2.205 lei.
Cum iarna s-a lăsat așteptată, în acest sfârșit de an au existat și șoferi care au ignorat avertizările polițiștilor și ale drumarilor și nu și-au echipat corespunzător mașina de iarnă. Trei dintre ei au căzut în plasa polițiștilor de la rutieră și s-au ales cu amenzi.
„Pentru neechiparea corespunzătoare a vehiculului cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice din judeţul Bistriţa-Năsăud acoperite cu zăpadă, poliţiştii bistriţeni au aplicat conducătorilor auto trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.835 de lei, reţinându-le acestora certificatele de înmatriculare”, a precizat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, insp. Virginia Pîrlea.