Recepționat în urmă cu patru ani, drumul județean care leagă Bistrița de Budacu de Jos a costat peste 4 milioane de lei, banii provenind de la Consiliul Județean, însă nici acum lucrările în această zonă nu sunt gata, existând o porțiune unde drumul alunecă, iar consolidările realizate nu au fost suficiente pentru susținerea acestuia.
Reabilitarea drumului județean 173 C, care face legătura între municipiul Bistrița și localitatea Budacu de Jos a fost începută în mandatul lui Liviu Rusu, iar realizarea acesteia a fost făcută de societatea LDP.
Pentru asfaltarea acestui tronson, CJ a alocat 2,7 milioane lei, iar alți 1,5 milioane de lei au fost dați numai pentru realizarea studiilor necesare și obținerea avizelor.
Însă nici după patru ani de la recepția oficială a investiției, lucrările în această zonă nu sunt gata, existând o porțiune unde drumul alunecă și s-a umplut de gropi.
În 2011 drumul a fost gata, însă porțiunea situată chiar în coama dealului a fost mereu problematică.
Noul Consiliu Județean a „moștenit" drumul cu problemele aferente, însă până acum nu a fost găsită nici o soluție pentru a se repara zona care a luat-o la vale.
Ba mai mult, de la o zi la alta drumul se degradează, gropile se adâncesc, iar terenul alunecă din ce în ce mai vizibil.
Consiliul Județean a realizat anii trecuți o serie de studii și foraje în zonă pentru a vedea cum ar trebui rezolvată această problemă, însă până la această oră nu a venit cu vreo soluție.