Consilierul judeţean susţine că a discutat cu mai multe persoane care erau internate la Spitalul Judeţean şi că oamenii s-au plâns că mâncarea pe care o primesc nu este bună. Mai exact oamenii ar vrea să primească şi altceva în afară de cartofi sau orez, aceştia precizând că ar fi bine-venită câte o ciorbă.
"Am fost pe la spitale în Cluj, Mureş şi Bistriţa-năsăud şi din păcate la noi lucrurile în ceea ce priveşte mâncarea servită bolnavilor nu sunt tocmai cum ar trebui. Am fost abordat de mai multă lume care s-a plâns de mâncarea ce se serveşte. Spre exemplu cei care au diabet ar dori să se servească şi ciorbe, să nu se dea numai cartofi sau orez cu pulpe. Mâncarea se aduce în caserole, de la cantina spitalului. Eu am crezut că se aduce de la vreun restaurant . Se serveşte numai felul doi", a declarat Neia Lăcătuş.
Consilierul judeţean ar vrea ca bolnavii să aibă un meniu mai diversificat şi să primească şi ciorbe sau desert.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a promis că va analiza situaţia şi că va afla cu exactitate cum stau lucrurile în ceea ce priveşte mâncarea pe care bolnavii o primesc în spital. El a precizat că în incinta spitalului există o cantină modernizată şi dotată cu tot ce trebuie.