Bătaie de joc! Asta spun aproape 500 de bistriţeni care aşteaptă de luni de zile să primească un tichet de 3800 de lei în schimbul casării autoturismului vechi. La mijlocul lunii trecute au ajuns la Bistrița doar 50 de tichete, care au fost imediat epuizate, iar reprezentanţii Remat nu ştiu când vor mai primi tichete.
Cea de-a doua sesiune a programului „Rabla” a debutat la mijlocul lunii trecute, însă a început cu stângul. Spunem cu stângul pentru că, pe lângă faptul că la sediul firmei din Bistriţa care se ocupă cu casarea autoturismelor prin acest program, au ajuns voucherele cu întârziere, au fost şi foarte puţine: doar 50.
Aceste tichete au fost epuizate în doar câteva zile, iar momentan nu se ştie când se vor mai primi.
„Nu ştim când se vor mai primi vouchere pentru programul „Rabla”. Cert este că şi cele care au venit au fost foarte puţine, iar la numărul mare de solicitări...nu facem faţă. Avem aproximativ 500 de bistriţeni care sunt înscrişi pe listele de aşteptare”, au declarat pentru Bistriţeanul.ro, reprezentanţii Remat Bistriţa.
De la începutul anului şi până în prezent, în Bistriţa au fost date peste 250 de astfel de tichete.