Adrian Cotu, năsăudeanul care și-a omorât fosta iubită, după care s-a sinucis, a fost condus pe ultimul drum duminică la prânz. Zeci de prieteni și rude au fost alături de familia îndurerată a tânărului.
Duminică la prânz a fost condus pe ultimul drum Adrian Cotu, tânărul de 29 de ani care și-a ucis fosta iubită după care s-a sinucis, în urmă cu o săptămână, în localitatea spaniolă Arganda del Rey.
Acesta a fost condus pe ultimul drum în orașul natal Năsăud, alături fiindu-i zeci de cunoștințe, prieteni, dar și mama și cele două surori și cei doi frați. Adrian nu a avut parte de o slujbă normală de înmormântare, ci doar de o rugăciune specială lângă groapă, asta pentru că a ales să-și pună capăt zilelor.
Anca, victima sa de nici 22 de ani, va fi condusă și ea pe ultimul drum săptămâna viitoare, în satul Tărpiu, comuna Dumitra, acolo unde s-a născut.
În data de 9 iulie, Adrian Cotu își vizita fosta iubită, pe Anca, în apartamentul unde se mutase după ce s-au despărțit. Se pare că cei doi au început să se certe, Adrian a luat un cuțit de bucătărie și a înjunghiat-o pe tânără în zona gâtului. Mai mult, polițiștii au găsit-o pe tânără într-o baltă de sânge, cu cuțitul înfipt în gât și cu răni defensive pe ambele brațe.
După ce și-a omorât fosta iubită, Adrian s-a spânzurat în același apartament în care comisese crima. Trupurile celor doi au fost descoperite de o cunoștință de-a Ancăi, după miezul nopții.
Se pare că Anca l-a părăsit pe Adrian în luna februarie a acestui an, cunoscuții ei susținând că bătăile pe care aceasta le-ar fi primit ar fi stat la baza acestei decizii. De asemenea, aceasta i-a povestit mamei sale că Adrian consuma adesea băuturi alcoolice, iar atunci devedea violent.
Anca și Adrian au fost împreună în jur de doi ani, năsăudeanul fiind cel care a dus-o pe tânăra de 22 de ani în Spania, imediat după ce aceasta a terminat liceul. Cei doi s-au cunoscut pe Internet, pe o rețea de socialzare. În toată perioada în care au fost împreună, Adrian a întreținut-o pe Anca.
După ce s-a despărțit de Adrian, Anca s-a angajat într-un local din zonă, unde, se pare, și-ar fi găsit un alt iubit. Această veste l-ar fi dat peste cap pe Adrian, care nu ar mai fi putut să-și stăpânească furia și gelozia și i-a luat viața Ancăi.
Fratele lui Adrian, Dan, care locuia cu el în Spania de aproape 10 ani, s-a oferit să aducă trupul Ancăi în țară, pe cheltuiala sa și chiar să îi înmormânteze împreună, însă această posibilitate nu a fost acceptată de către familia tinerei.