În urmă cu puțin timp, o fetiță de 8 ani a fost lovită de un autoturism în timp ce se îndrepta spre școală. Accidentul s-a produs în Mureșenii Bârgăului. Fetița a fost găsită conștientă și agitată, iar momentan nu se știe cât de grav a fost rănită.
Accidentul s-a produs în această dimineață, înainte de ora 08:00, pe DN17, în Mureșenii Bârgăului. Fetița de 8 ani se îndrepta spre școala unde învață, moment în care a fost lovită de un autoturism.
Spre fetiță a pornit un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din Bistrița. Aceasta a fost găsită conștientă și agitată. Deocamdată nu se știe cât de grav a fost lovită și nici dacă accidentul s-a produs pe o trecere de pietoni sau fetița a trecut strada neregulamentar.
UPDATE 9:14
Fetița de 8 ani a fost accidentată tocmai de un consătean de 37 de ani, care conducea o autoutilitară. Se pare că aceasta a traversat strada printr-un loc nepermis, fără să se asigure. Șoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.
„Accidentul s-a produs în Mureșenii Bârgăului. Un bărbat de 37 de ani din localitate, care se îndrepta spre Vatra Dornei, a surprins și accidentat o minoră de 8 ani. Aceasta traversa strada printr-un loc nepermis, fără să se asigure. Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Virginia Roșca- Pîrlea.
Neatenția și inconștiența au costat-o destul de scump pe copila de 8 ani, care s-a ales cu un traumatism craniocerebral grav.
„Fetiţa a fost o preluată de TIM agitată, cu starea de conştienţă degradată, cu un traumatism craniocerebral grav. Aceasta a fost transportată la UPU pentru investigaţii medicale suplimentare”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.