Comercianţii şi-au făcut deja apariţia şi speră că în acest an Moş Nicolae va fi mai "darnic" la capitolul nuiele pentru copiii neastâmpăraţi. Pentru că ştiu că e criză şi nici Moşul nu are foarte mulţi bani, vânzătorii cer doi lei pentru o nuia şimplă.
Toţi copiii îşi vor pregăti joi seara ghetuţele şi îl vor aştepta e moş Nicolae. Cei care au fost cuminţi şi au ascultat de părinţi vor primi dulciuri şi jucări, iar cei care au fost mai puţin ascultători vor găsi în ghetuţe şi câte o nuieluşă.
Comercianţii de nuiele ştiu că în aceste zile Moşul îşi face aprovizionarea cu nuiele şi pentru a fi siguri că bătrânelul va avea sacul plin şi-au instalat tarabele pe străzile oraşului sau în pieţe şi îl aşteaptă.
"Este prima zi în care am venit la piaţă cu nuiele. Nu am vândut mare lucru dar sper ca în zilele următoare să meargă treaba bine", ne-a spus o comerciantă.
Cele mai ieftine nuiele costă doi lei dar, pentru "pretenţioşi", comercianţii au pregătit şi cu şase lei bucata sau chiar cu zece lei.