Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud au depistat vineri şi sâmbătă, în trafic, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 de ani şi 52 de ani, din judeţele Vaslui, Suceava şi Sălaj. Aceştia conduceau autovehicule pe DN 17, pe raza localităţilor Tiha Bârgăului şi Coldău, fără permis de conducere.
Trei bărbaţi cu vârste curinse între 31 şi 52 de ani din Vaslui, Suceava şi Sălaj au fost depistaţi zilele trecute circulând prin Tiha Bârgăului şi Coldău având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice sau având permisul de conducere reţinut.
Faţă de cei trei conducători auto sunt efectuate în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere".
Tot zilele trecute, în urma unui control comun efectuat de către poliţiştii bistriţeni împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, la o societate cu răspundere limitată din Bistriţa Bârgăului, a fost aplicată o sancţiune contravenţională şi s-a dispus confiscarea valorică a 1,67 mc cherestea şi lemn rotund răşinos, în valoare totală de 710 lei.
***
Tot ieri, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei Tiha Bârgăului, poliţiştii au depistat un bărbat din Ciosa. Acesta avea 4,86 mc lemn rotund răşinos, fără a deține documente de proveniență și transport pentru el.
Cu această ocazie s-a mai găsit abandonat material lemnos, în volum de 6,14 mc, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii provenienței.
În cauză s-a procedat la reținerea, în vederea confiscării, a întregii cantităţi de material lemnos, respectiv 11 mc, în valoare totală de 3000 de lei.