60 de ONG-uri şi asociaţii şi-au depus în acest an dosare pentru a obţine finanţare de la Primăria Bistriţa însă doar 25 au primit aprobare. Printre acestea se numără un proiect al managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, doctorul Mircea Gelu Buta. Pentru a scrie o carte acesta va primi 7.200 de lei.
În total Primăria Bistriţa a împărţit în acest an un buget de peste 340.00 de lei, bani nerambursabili, care vor ajunge la 25 de ONG-uri şi asociaţii.
Cei mai mulţi bani sunt pentru domeniul Cultură, bugetul alocat fiind de 99.500 de lei. Pentru capitolul Tineret municipalitatea a rezervat în acest an 70.000 de lei, iar pentru Relaţii internaţionale, Protecţia Mediului şi Interdisciplinar s-a prevăzut suma de 55.000 de lei. Cele mai mici bugete, de câte 40.000 de lei au fost pentru capitolele Sport şi Educaţie iar pentru Social suma este de 37.690 de lei.
Dintre proiectele care vor primi ajutor financiar din partea autorităţilor locale, cei mai mulţi bani, câte 25.000 de lei, vor lua "Biserica Evanghelică Bistriţa 450 de ani - album monografic" - Fundaţia Culturalaă "Nosa", "Memoria Caselor" - Fundaţia Liviu Rebreanu şi "Biserica Evanghelică - 450 de ani de istorie bistriţeană" - Lavinia Moldovan. Un buget de 24.500 de lei a fost alocat pentru proiectul "Un simbol pentru eternitate, 450 de ani de perenitate", al Asociaţiei Cultural - Artistică "Hara".
Proiectele care au obţinut finanţare sunt: "Intinerar francofon" - Asociaţia Argument (11.000 de lei), "Bistriţa - Besanson - Prietenie Culturală Europeană" - Asociaţia Româno - Franceză de prietenie (7380 de lei), "Sărbătoarea a 450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice" - Forumul Democrat al Germanilor din Bistriţa-Năsăud (20.000 de lei), "Tradiţii maghiare bistriţene" - Asociaţia Pro Hereditatem (16.620 de lei), "H2O kilometrul albatru" - Asociaţia GAL pentru Dezvoltare Durabilă în Regiunea Bistriţa - Şieu - Someş "Ruralis" (6.000 de lei), "EcoBis" - Fundaţia Cercetaşii bistriţeni (15.000 de lei), "Eco Art 2013" - Asociaţia Sportivă Şcolară Leonardus (4.000 de lei), "Pensionari, membri activi ai comunităţii locale" - Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Bistriţa (9.500 de lei), "Laborator de educaţie Nonformală pentru Sănătate" - Asociaţia Ascendent (11.320 de lei), "Ateliere de creaţie - Casa cu lei" - Istrate Loredana (6.000 de lei), "Bistriţa panorama în oglindă" - Asociaţia EuroTin BN Bistriţa (15.000 de lei), "Reabilitare skate park Bistri'a" - Hunyadi Mihai (13.500 de lei), "Monumentele Bistriţei sub semnul culorilor primare" - Asociaţia Cornelius Art Bistriţa (12.060 de lei), "Biserica evanghelică din Bistriţa: 450 de ani de la sfinţirea sa şi punerea în valoare a descoperirilor recente" - Fundaţia Transsylvania Nostra (15.000 de lei), "Biserica Evanghelică din Bistriţa, un studiu artistic şi istoric" - Ancuţa Brendea (14.440 de lei), "Educaţie, sănătate şi performanţe prin lupte greco-romane" - Clubul Sportiv Hercules (11.125 de lei), "Onoare prin performanţă - îmbunătăţirea performanţei sportive în disciplina olimpică Taekwando" - Asociaţia clubului Sportiv Ilyo (13.500 de lei), "Educaţie prin sport" - Asociaţie Club Sportiv Karate (12.000 de lei), "Sportivii judoka - ispravnicii Bistriţei în competiţii" - Asociaţia Clubului de Judo şi Arte Marţiale (3.375 de lei), "Centrul Istoric al Bistriţei" - Asociaţia Group Seven (12.000 de lei), "Cultură şi civilizaţie la Bistriţa, carte electronică pentru ciclul primar" - Asociaţia Părinţilor Prietenii elevilor nr. 1 (12.870 de lei), "Victor Moldovan Memorii" - Mircea Gelu Buta (7.200 de lei), "Program de viyitare Turnul Dogarilor" - Asociaţia Nosner Land (3.240 de lei) şi "Promovarea şahului de performanţă şa nivel naţionaş şi mondial" - Valeria Bălan (4.690 de lei)
Consilierii locali întruniţi astăzi în cadrul unei şedinţe au aprobat lista celor 25 de proiecte alese câştigătoare. Grupul PDL s-a abţinut de la vot, motivând că nu au fost făcut parte din comisiile care au evaluat proiectele.