Era aproape adormită, când a deschis, întâmplător, Bistriţeanul.ro de unde a aflat cu stupoare despre incendiul violent izbucnit în Dumitra, săptămâna trecută. A intrat în panică şi a început să plângă. „Tata dormea, dar l-am trezit, am luat o pătură și o haină în plus și am dat o fugă până la Dumitra chiar atunci..."
„Am avut un atac de panică şi fără să ştiu că e casa Dorei am început să plâng. Tata dormea, dar l-am trezit, am luat o pătură și o haină în plus și am dat o fugă până la Dumitra chiar atunci, după miezul nopţii... M-a dus tata cu maşina... Am vrut să-i propun să vină să doarmă la noi, dar mi s-a spus că nu are rost, că se rezolvă totul acolo... Era dezastru... Și nu se mai oprea, vorba aia, băi nene, nu se mai oprea focul, ardea într-una și bătea vântul...!”, ne-a povestit Corina Huciu, unul dintre cei mai generoşi voluntari care învaţă la Colegiul „Andrei Mureşanu” şi care, încă de a doua zi a început să dea telefoane pe la colegii care o ştiau pe Dora, una dintre fetele ale cărei familii a fost direct afectată de incendiul devastator din 10 martie.
„Culmea ironiei, familia Dorei tocmai îşi renovase casa anul trecut, avea acum o cameră atât de frumoasă...!”, a mai povestit Corina care nu a stat pe gânduri şi a sărit rapid în ajutorul prietenei sale.
Empatia şi generozitatea şi-au spus cuvântul: într-un chat pe Facebook şi din vorbă în vorbă – Corina şi-a anunţat colegii din clasele V-VIII încă din acea noapte. „A doua zi, am început să-mi sun prietenii apropiaţi, să le spun ce s-a întâmplat. Duminică deja primeam telefoane de la oameni care voiau să ajute... Flaviu, cu care am colaborat minunat şi la Gala SQS m-a sunat că are haine, seturi de veselă şi saltele gonflabile pentru ei... Şi colegii Dorei din «Liviu Rebreanu» s-au mobilizat impresionant și au pus bani să o ajute. Au dus fetele şi haine, şi caiete – să-i ajutăm, cât de cât... Din câte ştiu, s-a deschis și un cont în care oamenii pot să depună bani. Noi ne întâlnim direct cu Dora şi mama ei şi le dăm ce se mai strânge...”, a explicat Corina, adăugând că a aflat că şi părinţii elevilor de la „Liviu Rebreanu” au fost informaţi prin SMS în legătură cu posibilitatea de a contribui la ajutor, dacă doresc.
„Pe zi ce trece, parcă dau tot peste oameni care nu numai că îşi doresc să schimbe ceva, dar mai și fac paşi concreţi spre schimbare...! Şi chiar le mulţumesc foarte mult celor care sunt alături de Dora şi familia ei, indiferent în ce mod. E foarte important să îi fie alături cu sufletul și cu gândul. Eu am fost colegă cu ea în clasele V-VIII, acum nu mai suntem, dar spre mirarea noastră, după ce ne-am despărţit – ne-am apropiat şi mai mult. O iubesc ca pe ochii din cap. Mi-a fost alături tot timpul. Și pe la 3 noaptea, dacă o sunam, oricând se întâmpla ceva, chiar dacă erau chestii nesemnificative – îmi răspundea imediat, mă susţinea și mă încuraja mereu să fac ce mă face fericită. A salvat o grămadă de animale – căţeii din spatele casei, destul de mulţi, erau toţi salvaţi şi culeşi de ea de pe străzi...”, povesteşte Corina Huciu.
„Mulţumesc şi echipei Bistriţeanul.ro... Chiar din suflet. Dacă nu eraţi voi, nu aflam așa de repede despre necazul ăsta... Şi multumim lui Dumnezeu că nu au păţit nimic. Dora dormea atunci când a izbucnit incendiul, era foarte uşor să se întâmple ceva mai urât. Oricând ni se poate întâmpla și nouă așa ceva... Şi dacă ni s-ar întâmpla, nu-i aşa că ne-am dori să avem pe cineva alături...?”, conchide Corina Huciu.
Şi mămicile reunite pe un grup de Facebook din Bistriţa s-au mobilizat şi au postat un anunţ în acest sens:
„Dragi mămici, poate că unele dintre voi aţi auzit de incendiul de la Dumitra, 3 familii care locuiau în aceeaşi locuinţă au rămas fără nimic, în afara hainelor de pe ei. Au foarte mare nevoie de ajutor financiar. Haine au primit deja de la colegii fetelor, dar au nevoie de bănuţi pentru a începe să îşi construiască o locuinţă. Ştiu că e un pic mai dificil cu banii. Fiecare dintre noi avem problemele noastre. Dar poate că sunt printre voi persoane care vor să-i ajute cu cât de puţin... Cazul e real, se poate verifica, a apărut la ştiri şi în Bistriţeanul.ro. Pe una dintre fete o cunosc personal, e colegă cu nepoata mea, la Liceul Liviu Rebreanu în Bistrita...”
Cei care doresc şi pot să dea o mână de ajutor o pot face - donând bani în contul mamei Dorei:
RO24BTRL00601201G45923XX BANCA TRANSILVANIA Moroşanu Ionela Augusta
FOTO/VIDEO: Lecție de solidaritate în Dumitra, după ce trei familii au rămas pe drumuri, în urma unui incendiu
FOTO/VIDEO: Incendiu violent la Dumitra. Mai multe clădiri cuprinse de flăcări