Astazi se implinesc 6 luni de cand bistriteanul Ioan Nelu Botis a depus juramantul si a devenit ministru al muncii. A fost o jumatate de an in care a reusit sa ia cele mai nepopulare masuri de austeritate dar a si "dobandit" cele mai haioase porecle.
Ioan Nelu Botis a fost sustinut de PD-L si astfel a devenit noul ministru al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
Si, ca orice incepator, Botis a avut un inceput greu: nu stia ce sa raspunda la intrebarile jurnalistilor, raspundea pe langa subiect, si uite asa s-a ales Botis cu doua porecle “ministrul habar n-am” si “mutulica”.
Incetul cu incetul ministrul Botis a inceput insa sa invete “tainele” unei guvernari de succes. Si asa au inceput sa apara, una dupa alta, masurile de austeritate. Mai intai a taiat din salarii, apoi din pensii, a redus concediul maternal la jumatate, masuri care nu au fost pe placul poporului si care i-au adus multe neplaceri.
Mitinguri, solicitari de demisie, critici, toate au fost la ordinea zilei dupa ce Ioan Botis a inceput sa puna in aplicare deciziile guvernului pe care il reprezinta pentru “a scoate tara din criza”.
Un pas facut recent a vizat si schimbarea modului de acordare al ajutoarelor sociale. Cine are mai multe oi, curci sau bibilici isi poate lua adio de la ajutorul social din partea statului.
Totusi ministrul bistritean a ramas in frunte si promite multe, promite sa scoata tara din criza, promite ca vor fi multe locuri de munca pentru cei care acum sunt someri, promite ca vor creste pensiile si salariile.
In sase luni de mandat insa ministrul muncii nu a reusit decat sa se aleaga cu o multime de critici si reprosuri, prin deciziile luate reusind numai sa ii scoata din sarite pe marii lideri sindicali care au cerut ca acesta sa nu mai participe la negocierile pe tema noului cod al muncii.
Finalizat recent, proiectul noului cod al muncii este o alta mare provocare pentru ministrul bistritean. Guvernul isi va asuma raspunderea in fata Parlamentului in 8 martie pe acest proiect legislativ, extrem de contestat.
Nemultumiti de prevederile noului cod al muncii sindicalistii anunta proteste.
La plecarea la Bucuresti, imediat dupa ce a fost ales deputat, Ioan Nelu Botis promitea ca el va fi “omul care va creste pensiile si salariile”. Pana acum a reusit sa faca doar pe dos.