Coznaci, friptura, sarmalute, ciorba, prajituri, carnati sau toba nu pot lipsi de pe masa de Craciun. Pentru toate acestea bistritenii trebuie insa sa scoata bani multi din buzunare.
Craciunul este momentul in care toata familia se strange in jurul mesei pentru a se bucura de cele mai fericite momente. Pe langa clipele minunate petrecute in jurul bradului, ascultand cele mai frumoase colinde, importanta este si masa de Craciun.
Pentru toate bunatatile pregatite de gospodine trebuie cheltuiti bani iar cumparaturile de Craciun au golit buzunarele bistritenilor. Aprovizionarea se face din timp iar bistritenii aleg fie piata ori magazinele mici fie merg in supermarketuri, asta in functie de buget si de timpul pe care il au la dispozitie pentru a-l petrece facand cumparaturi.
Pentru ca de pe masa nu poate lipsi traditionala friptura de porc bistritenii care nu au taiat un “Ghita”, cumpara carne de porc direct din magazin. Cotletul costa aproximativ 20 lei, iar pulpa de porc se gaseste chiar si cu 18 lei kilogramul. Carnaciorii se gasesc in magazine cu preturi cuprinse intre 10 lei si 14 lei kilogramul. Carnea tocata porneste de 18 lei kilogramul si poate ajunge chiar si pana la 25 de lei kilogramul, in functie de tipul carnii.
Sunt bistriteni care prefera carnea de pui in locul celei de porc si astfel, pentru un kilogram de pulpe cumparatorii scot din buzunare circa 12 lei. Pieptul de pui variaza intre 14 lei si 17 lei kilogramul iar aripioarele costa circa 15 lei kilogramul. Un alt produs care se vinde bine in aceasta perioada este toba care are preturi cuprinse intre 16 si 19 lei kilogramul.
La capitolul branzeturi, cascavalul va lasa o “gaura” in buzunarele cumparatorilor. Cel afumat costa circa 34 de lei kilogramul iar cel simplu poate ajunge chiar si la 38 de lei kilogramul. Telemeaua are preturi un pic mai mici decat cascavalul si se gaseste in magazine intre 13 si 18 lei kilogramul.
La capitolul mezeluri, salamul, in functie de calitate si gust, poate fi cumparat cu preturi cuprinse intre 12 lei si chiar 40 de lei kilogramul.
Ouale, folosite mult in aceasta perioada s-au scumpit si pot fi achizitionate chiar si cu 60 de bani bucata.
Cozonacul, cu nuca, mac, rahat sau cacao se gaseste pe rafturile magazinelor la preturi cuprinse intre 7 lei si 15 lei bucata. Prajiturile gata facute pot fi cumparate din cofetarii cu preturi cuprinse intre 22 si 35 de lei kilogramul, in functie de ingredientele din care sunt facute.
Nici fructele nu lipsesc de pe traditionala masa de Craciun, iar pentru acestea bistritenii mai cheltuie “cativa” lei. Bananele costa 5 - 6 lei kilogramul, mandarinele 4 lei kilogramul, portocalele cam 4 lei kilogramul iar kiwi 5 – 6 lei kilogramul.
Sucurile mai golesc si ele buzunarele bistritenilor. Cele naturale sunt mai scumpe, costa chiar si 8 lei o cutie de 1,5 litri iar cele acidulate costa cam 5 lei sticla de 2 litri. Nu trebuie uitate nici bauturile alcoolice. Vinul spre exemplu, in functie de calitate, costa 7 – 9 lei litrul cel de crama iar cel din magazine, gata imbuteliat porneste, de la 9 lei si poate ajunge chiar si la 40 de lei sticla de 750 de mililitri. Berea la doza este un pic mai scumpa decat cea la sticla. O doza de bere costa cam 2,5 – 3 lei, iar cea la sticla poate fi cumparata cu circa 2 lei. Pentru cei care prefera cognac, whisky, vodka, rom sau alte bauturi tari cheltuiala va fi si mai mare. Pentru o sticla dintr-o astfel de bautura fiind nevoiti sa plateasca cel putin 50 de lei.
Pentru un adevarat festin in seara de Craciun o familie cu patru persoane a cheltuit minim 500 de lei.