Victor Ponta a efectuat o vizită în Afganistan, cu ocazia retragerii trupelor româneşti din ţara asiatică. Militarii au declanşat alarma de raid aerian cu rachete la baza din Kandahar, unde premierul a fost prezent pentru începerea procedurilor de retragere a trupelor româneşti, şeful Guvernului şi miniştrii fiind adăpostiţi rapid într-un buncăr.
Imediat după ce a ajuns în Afganistan, înainte de începerea ceremoniei de retragere a trupelor, Ponta a fost instruit preventiv de către militari asupra procedurilor de adăpostire în caz de urgenţă. În buncăr au fost duşi rapid şi miniştrii români de Apărare şi Interne, Mircea Duşa şi Gabriel Oprea.
Alarma a fost ridicată parţial, după aproximativ 20 de minute, iar oficialii români au fost scoşi din buncăr.
Paza aeroportului din Kandahar este asigurată de militarii din Batalionul 812 Infanterie „Şoimii Carpaţilor” Bistriţa, care au plecat în luna mai într-o misiune care va dura şase luni. Operaţiunea militarilor bistriţeni va încheia ciclul misiunilor de pace în care ţara noastră a fost angrenată în acest teatru de operaţii.
La începutul lunii mai primul ministru a fost prezent la Bistriţa pentru a le ura militarilor misiune uşoară. Ponta le-a cerut militarilor bistriţeni să aibă grijă de ei şi să se întoarcă acasă cu bine, în formula în care erau pregătiţi de plecare.