Ministerul Educației a decis să nu prelungească detașarea profesorului Mihai Mureșan în funcția de inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud. Locul acestuia a fost luat de Balazs Deneș.
Mihai Mureșan a ocupat în ultimii doi ani funcția de inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud. Începând cu 1 septrembrie detașările inspectorilor școlari generali și ale adjuncților au expirat, iar cei de la Ministerul Educației au decis că Mihai Mureșan trebuie schimbat din funcție.
Astfel, în locul acestuia a fost numit profesorul Balazs Deneș care până acum a fost inspector pentru minorități în cadrul ISJ BN.
"Este adevărat că am fost schimbat. Eu mă voi întoarce la catedră și voi preda fizică la Colegiul Național Liviu Rebreanu", a explicat Mihai Mureșan pentru Bistrițeanul.ro.
Mureșan a ocupat și funcția de inspector general al ISJ BN în perioada 2008 - 2009. El a fost demis și înlocuit cu Vasile Marc însă a dat ministerul în judecată și a câștigat.
În anul 2011 Mihai Mureșan a fost demis pentru a doua oară și a apelat din nou la instanță pentru a-și face dreptate, având și atunci câștig de cauză.