Deşi împărţirea pachetelor cu ajutoare de la UE a început de aproape o lună de zile, din acestea lipsesc câteva produse. Conform declaraţiilor reprezentanţilor municipalităţii, alimentele lipsă vor sosi doar după 1 noiembrie.
Ca în fiecare an, Uniunea Europeană vine în ajutorul persoanelor care au o stare materială precară dar şi cei care au un grad de handicap. Pachetele de anul acesta conţin 10 kg de făină albă, 7 kg de făină de mălai, o pungă de paste făinoase, 4 l de ulei, o cutie de roşii în suc propriu, 2 kg de zahăr, o cutie de zacuscă, 250 g miere şi o cutie de conservă de porc.
Deşi împărţirea pachetelor se face de la începutul lunii octombrie, acesta sunt incomplete.
„Din pachete lipsesc mierea, conserva de porc şi făina de mălai. Oricum oamenii spun că pachetele sunt extraordinar de mari si abia le pot căra, mai ales cei mai bătrâni, a declarat pentru Bistriţeanul.ro directorul Direcţiei de Servicii Sociale Bistriţa, Radu Dreptate.
Acesta a explicat că aceste produse vor sosi cel mai probabil doar după 1 noiembrie, aşa că oamenii mai au de aşteptat.
„Când vor sosi şi aceste alimente, vom anunţa, şi beneficiarii care până la acea dată şi-au ridicat deja pachetele incomplete vor putea reveni pentru a-şi lua şi mierea, conserva de porc şi făina de mălai”, a conchis Radu Dreptate.
Astfel, nevoiaşii se vor putea bucura de „dulceaţa” pachetului european doar după 1 noiembrie.