Metoda “accidentul” este deja o modă în rândul hoţilor care nu mai fac „muncă de teren” şi acţionează prin intermediu telefonului. O bistriţeancă a picat în plasa acestora şi a fost înşelată, femeia pierzând 22.000 de lei. Vezi ce recomandă poliţiştii pentru a evita să fi victima acestor escrocherii.
Hoţii care preferă să “lucreze” cu telefonul şi cu vorba bună au dezvoltat în ultima perioadă o metodă de a înşela oamenii. Aceştia profită de naivitatea unora şi printr-un apel telefonic îi presează şi îi mint că un membru al familiei a suferit un accident şi că are nevoie urgentă de bani.
Hoţii mizează pe sensibilitatea oamenilor şi în general sunt vizaţi părinţii mai în vârstă care nu locuiesc cu copiii, iar apelul se face în general pe telefonul fix.
Scenariul cel mai des folosit de escroci este următorul: fiul sau fiica a fost implicat într-un accident în care sunt găsiţi vinovaţi, iar pentru a nu i se întocmi dosar penal şi a nu ajunge la puşcărie trebuie să plătească bani victimei. Scenariul însă poate varia, de la accidente rutiere la cazuri de altercaţie sau orice altceva ce poate să le incrimineze copiii.
Cel care face apelul, după ce le explică “victimelor” care e situaţia, îi pune în legătură pe aceştia cu un presupus avocat, care le explică la repezeală de ce pot fi acuzaţi copiii lor şi pentru ca aceştia să scape cât mai repede şi să iasă nevinovaţi, trebuie viraţi de urgenţă bani într-un anumit cont sau chiar să se intâlnească personal cu escrocii prefăcuţi pentru a le da banii.
În alte cazuri, persoana care initiază convorbirea pretinde că este chiar fiul sau fiica victimei, iar pentru mai multă credibilitate vorbeşte plângând sau neclar, pasând apoi telefonul presupusului avocat.
De asemenea, hoţii precizează victimelor că nu trebuie să îşi sune copiii pe telefonul lor personal deoarece aceştia pot fi monitorizaţi şi ca le-ar putea face rău. De cele mai multe ori, aceştia ţin victimele la telefon până îi conving să vireze banii într-un cont.
Asta a păţit o bistriţeancă de 59 de ani care a fost ieri înşelată prin acestă metodă şi a pierdut 22.000 de lei. Aceasta a sesizat poliţia şi le-a povestit oamenilor legii că în cursul zilei de ieri a primit un telefon de la o persoană necunoscută, care s-a recomandat ca fiind avocatul din oficiu al fiului său şi care i-a comunicat faptul că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier soldat cu victime.
În urma convorbirii telefonice bărbatul din spatele telefonului a convins-o pe aceasta să se întâlnească pe o stradă din Bistriţa, unde i-a înmânat acestuia suma de 22.000 pentru a-i ajuta fiul să scape nevinovat.
Acum, poliţiştii efectuează cercetări pentru a identifica şi a trage la răspundere autorul înşelăciunii, precum şi pentru a recupera prejudicial cauzat.
Pentru a nu deveni victima acestui gen de înşelăciune, denumită generic „metoda accidentul”, poliţiştii bistriţeni atenţionează cetăţenii să fie prudenţi atunci când sunt apelaţi telefonic de persoane necunoscute şi îi sfătuiesc să ţină cont de următorul set de recomandări:
În cazul în care sunteţi contactaţi de persoane care pretind a fi o rudă apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi susţin că au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier, în care ar fi fost implicată, nu daţi curs solicitării, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională;
Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau luaţi legătura chiar cu persoana în cauză, pentru a vă asigura că nu este vorba despre o înşelăciune;
Dacă sunteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a va acorda sprijin, şi nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii poliţiei!