Inspirată de o acțiune similară desfășurată în Bulgaria, o bistrițeancă s-a hotărât să le vină în ajutor celor fără posibilități, care suportă cu greu temperaturile scăzute înregistrate zilele acestea. Tânăra a „îmbrăcat” mai mulți copaci cu geci de iarnă, pe care oricine le poate lua și folosi.
Mai multe geci de iarnă și-au făcut apariția vineri seara în Bistrița. Acestea nu au fost pierdute sau „părăsite”, ci sunt parte a unui proiect inedit. În spatele acestuia este Diana Hidan, care s-a hotărât să-i ajute pe cei fără posibilități materiale să treacă mai ușor peste această perioadă geroasă.
După ce a făcut apel la prietenii virtuali să-i doneze gecile groase pe care nu le mai folosesc, tânăra a „îmbrăcat” mai mulți copaci cu hainele de iarnă. Una dintre geci a ajuns să îmbrace până și statuia cu Alexandru Roșu, unul dintre cei mai buni fotografi pe care i-a avut Bistrița.
„Iată și destinația gecilor groase pe care le-am solicitat zilele trecute. Dincolo de criticile aduse acestui gen de acțiuni, noi suntem mândri de gesturile umane pe care le putem face cu ajutorul vostru”, a postat pe Facebook Diana Hidan.
Gegile au avut și un mesaj pentru cei care nu înțelegeau care este rolul acestora. „Nu sunt pierdută! Dacă frigul te amorțește, îmbracă-mă să-ți țin de cald”, este mesajul care însoțește gecile și fularele.
Foto: Facebook