Ioan Florin Florescu – preotul care a tulburat multă lume cu un omagiu emoţionant adresat eroilor din clubul Colectiv – a publicat pe blogul personal (ioanflorin.wordpress.com) un nou mesaj usturător şi critic la adresa Bisericii Ortodoxe, după evenimentul tragic din data de 30 octombrie şi după protestele în care românii au fost auziţi scandând lozinci împotriva acestei instituţii.

„Sunt zile amare pentru Biserica Ortodoxă” recunoaşte preotul Ioan Florin Florescu, care nu se arată dispus să treacă la „predici sforăitoare, ca şi cum nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase…"

Este, în schimb, dispus să radiografieze extrem de lucid şi sincer - situaţia bisericii ortodoxe şi erorile pe care această instituţie le-a făcut de 25 de ani încoace: "Vestea bună este că, dincolo de scandări, de vituperaţiile unor ziarişti sau de lozinci, oamenii din stradă nu au nimic cu Biserica lor: nici cu Hristos, nici cu Ortodoxia, nici cu Sfinţii Părinţi şi, până la urmă, nici cu moaştele Sfintei Paraschiva. Lumea e tulburată, dar nu pe slujitorii Bisericii care îşi fac în mod cinstit treaba prin parohii, în spitale, la căpătâiul oamenilor sau pe oriunde or mai umbla, de care se minunează şi îi laudă când îi găseşte.

Oamenii scandează, aşa e, dar nu se răfuiesc cu Biserica Ortodoxă, ci cu o imagine a ei din zilele noastre: imaginea aroganţei unei instituţii. Aceasta este vestea proastă. Ne-am învăţat să nu le dăm niciodată dreptate, să simplificăm totul la un atac împotriva Bisericii, să-i demonizăm. E o „ostilitate comandată”, s-a spus zilele astea.

Bun, e drept, am văzut şi o mulţime de răutăţi şi minciuni, că lumea e mare şi are acces la feisbuc, s-a vorbit cu ură şi s-a scris cu scuipaţi, că aşa e la revoluţii – dar o ostilitate comandată de cine? Să se spună atunci până la capăt, clar, pe nume, cine o comandă, prin cine, cum, ca să ştim ce avem de făcut. Altfel, ameninţarea asta sună ca „agenturile” din decembrie 89.

Preotul care slujeşte în Scoţia admite că sursa ostilităţii se află în propria ogradă: Cine i-a comandat, fraţii mei, purtătorului de cuvânt al Patriarhiei enormităţile pe care le-a bălmăjit zilele astea, umplând o lume de revoltă şi pe noi de ruşinea cu „preotul invitat”? De unde făţărnicia asta, că „Biserica respectă convingerea religioasă a fiecărei familii îndoliate” şi de aceea nu s-ar fi spus o slujbă pe trotuarul de la Colectiv? Dar când la 8 dimineaţa tragem clopotele în cartier, cum e cu „convingerile religioase” ale familiilor care locuiesc peste drum? Dar când facem procesiuni, dar când blocăm un oraş întreg cu sărbătorile noastre? Nu zic să nu mai tragem clopotele, zic să nu mai fim farisei.

Cine a comandat în aceste zile predicile ambiguu-miloase „vai, Dumnezeu să-i ierte, dar şi voi v-aţi căutat-o, măi băieţi”? Cine l-a pus pe monahul nemţean să facă sinistra triere după păcate a morţilor de la Colectiv? Sub ce ascultare stă el? Cine a comandat leghioanelor anonime din bezna „blogosferei ortodoxe” să iasă la lumină şi să celebreze pedeapsa lui Dumnezeu pentru „sataniştii” din club?

Şi, în general, cine a comandat izolarea intelectuală şi lunga tăcere publică în care s-a închis în ultimii ani Patriarhia, iluzionându-se că trustul ei de presă ţine loc de comunicare cu societatea civilă?

Nu vă lăsaţi amăgiţi, mulţimea nu se răfuieşte cu noi pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Ieşiţi din teoriile conspiraţiei, deschideţi ochii în realitatea din stradă. Timp de ani de zile, încetul cu încetul, picătură cu picătură, corupţia a copt în România ca un buboi imens, care acum s-a spart, iar mizeria a împroşcat şi în obrazul nostru, pentru că, de 25 de ani, în ciuda asigurărilor că nu facem politică, ne-am lăsat percepuţi ca părtaşi ai tuturor administraţiilor politice. Ai unor politicieni cocoţaţi la putere pe sângele oamenilor din decembrie 89 şi pe banii securiştilor vechi şi noi.

Am stat la hramuri alături de ei (când locul lor trebuia să fie în genunchi, în mulţime), iar ura cu care au fost priviţi aceştia s-a uitat în aceste zile cu aceiaşi ochi şi la noi.

Cine ne-a oprit să denunţăm din cele mai înalte amvoane această infecţie, să-i facem responsabili pentru exodul românesc, pentru cea mai mare sărăcie din Europa şi pentru cea mai mică speranţă de viaţă, pentru una dintre cele mai înalte rate ale mortalităţii materne, pentru cea mai înaltă rată din UE a mortalităţii infantile?

A, am făcut-o? Înseamnă că nu am făcut-o îndeajuns şi destul de limpede. Nu în pilde şi generalizări, ci arătând cu degetul spre portretele lor, aşa cum au făcut-o în alte timpuri Ioan Gură de Aur sau Antim Ivireanul, Nifon Patriarhul în vremea lui Radu cel Mare sau mitropolitul Gurie în vremea lui Carol al II-lea.

Dar, sigur, e mai uşor să ne închipuim că suntem atacaţi din afară, decât să luptăm cu propriile noastre slăbiciuni. Am fost trimişi de Mântuitorul să scoatem demonii din oameni, dar ajungem adesea să-i stârnim noi înşine în ei prin purtările noastre.

Când nu se suie ceva până la nasul nostru, am găsit explicaţia: sunt obraznici, nu ştiu cum stă treaba cu teologia. Noi suntem subtili, mistici, însuşi Dumnezeu ne dă like pe feisbuc, ei sunt proşti, manipulaţi, nu înţeleg nimic, nu ştiu ce e un trafalete, nu ştiu cum ar trebui să arate ora de religie, nu ştiu unde să se roage şi cum se fac pomenirile pentru morţi, nu ştiu câtă milostenie face Biserica.

Banul e ochiul dracului numai când e al altuia, când e al nostru e bun şi sfinţit. La socotelile lor cu biserici şi spitale le răspundem cu aceleaşi socoteli, ca să le arătăm că greşesc, dar nu înţelegem un lucru: ei chiar nu au spitale, nu au medicamente, le pleacă pe aiurea doctorii, profesorii şi copiii.

Impresionant şi la fel de franc este preotul Florescu şi atunci când se referă la deja faimosul argument referitor la biserici versus spitale, la orele de religie din şcoli refuzate de unii dintre prinţi (iar aici nu se fereşte să recunoască faptul că e vorba despre "manualele alea tâmpite cu accidente de circulaţie şi ameninţări cu focul iadului" adresate copiilor. 

Când nu vor o biserică sub geam, nu înseamnă că se pun împotriva Ortodoxiei, ci că, pur şi simplu, ar vrea între blocuri un parc de joacă pentru copii. Iar dacă tu, ca preot, te duci şi-i dai în judecată, că doar e terenul tău, pe care ţi l-a dat un burtos de primar corupt, pe care ai să-l pui apoi în primele rânduri la slujbă, aduci o mie de demoni peste ei cu judecata ta. E chiar atât de greu de înţeles?

Şi da, maşinile preoţilor şi luxul bisericilor îi smintesc, pentru că asta e o lege a firii: acolo unde oamenii sunt săraci, bogăţia sminteşte chiar dacă ar fi dreaptă. De aia e banul ochiul dracului. De aia ni s-a spus să nu purtăm traistă şi să nu avem două haine. Măcar puţin ar vrea să vadă şi ei că Dumnezeu e la fel de necăjit, aşa cum s-a arătat Iisus între ei.

De fapt, chiar asta e: ar vrea să-l vadă cât de puţin pe Iisus în noi. Nu în biserici, nu în catedrale, nu în predici, ci în noi. Noi am fost trimişi să-i căutăm pe ei, nu ei pe noi.

Să-i căutăm, nu să-i aşteptăm în biserici, nu să primim invitaţii. Să-i căutăm, orice loc de găsire al lor este mai mare decât suferinţa. (...) Eu sunt naiv, am candorile mele tolstoiene şi, într-una din ele, mă întreb cum ar fi dacă în aceste momente în care ţara se cutremură din temelii, am ieşi înainte şi am spune simplu: am greşit, vă rugăm să ne iertaţi. Dacă nu ne mai puteţi iubi, măcar nu ne urâţi. Ştim ce avem de făcut de acum înainte. Cum ar fi?

În încheiere, preotul Ioan Florin Florescu îşi sfătuieşte cititorii din ţară să iasă în stradă, dacă asta simt - dar să nu se lase atraşi de cei care strigă împotriva bisericii şi a patriarhului ei. De ce nu? Pentru că este aceeaşi biserică în care ne-am căsătorit, în care ne-am botezat copiii sau în care ne-am înmormântat sufletele dragi... "Nu este „emanaţia” nici a clasei politice, nici a parlamentului. Lăsaţi-ne pe noi, preoţii, să spunem ceea ce este de spus şi, mai ales, cum trebuie spus. E destul că ne-aţi bătut obrazul, am înţeles.

Sursa: ioanflorin.wordpress.com