Copiii de la Nepos s-au întors la școală, dar părinții nu renunță la luptă și au apelat deja la ajutorul unui avocat specializat. În acest caz a intervenit și Prefectul care cere în instanță anularea deciziei prin care autorități locale vor să mențină școală.
Un ordin de ministru care a venit să completeze o lege a dat peste cap o comunitate întreagă. Sute de părinți și profesori au protestat față de Ordinul ministrului Educației prin care începând de anul viitor școala Nepos rămâne fără personalitate juridică.
Oamenii nu au vrut cu niciun chip să renunțe la școala lor, chiar dacă toată lumea încerca să le explice că elevii nu vor avea de suferit în niciun fel.
Localnicii au fost de neînduplecat și au protestat săptămâni în șir. În ultima perioadă, înainte de vacanța inter-semestrială nu și-au mai lăsat copiii la școală în semn de protest pentru că nimeni nu vrea să-i asculte.
Într-un final au înțeles că nu au de ales și că lupta cu sistemul este una extrem de greoaie, dar totuși vor să continue.
Cei peste 250 de elevi ai școlii din Nepos care au protestat alături de părinții lor împotriva deciziei luate de Inspectoratul Școlar, care a desființat personalitatea juridică a școlii s-au reîntors la școală. Pentru primul semestru situația școlară a fost încheiată fără probleme, însă părinții nu renunță la lupta pentru școala din Nepos... Marcel Bota reprezentantul părinților și părinții au ajuns între timp și la Ministerul Educației, însă și de-acolo au venit destul de dezamăgiți după discuția cu conducerea ministerului.
„Nu renunțăm, s-a discutat deja cu un avocat foarte bun specializat în astfel de cauze, care ne-a dat speranțe că am putea câștiga acest proces și ne pregătim să acționăm în instanță. Am epuizat metodele „primitive” de protest așa că mergem mai departe în instanță”, a precizat Marcel Bota.
Între timp Instituția Prefectului a făcut deja prima mutare - a acționat în instanță Consiliul Local al comunei Feldru și Inspectoratul Școlar, după ce autoritățile din comună au hotărât că ele mențin în continuare școala din Nepos, în varianta în care există, cu conducere proprie și cu personalitate juridică.
Hotărârea Consiliului Local a ajuns la Instituția Prefectului pentru avizul de legalitate unde s-a stabilit că aceasta contravine legii și conducerea prefecturii a cerut anularea în instanță a acesteia.