Medicul veterinar din Budești a fost arestat pentru 30 de zile, după ce sâmbătă a lovit mortal un bărbat cu autoturismul. Acesta se urcase la volan băut și fără permis.
Judecătoria Beclean a decis aseară ca medicul veterinar din Budești să petreacă următoarele 30 de zile după gratii. Acesta fusese reținut în prealabil pentru 24 de ore.
Bărbatul s-a urcat băut la volan și fără permis, acesta fiindu-i suspendat întrucât era cercetat pentru altă infracțiune rutieră. Sâmbătă, medicul veterinar din Budești a lovit un bărbat de 70 de ani, în localitatea de domiciliu.
În urma impactului se pare că bărbatului i-a fost aproape amputat un picior și a suferit multiple traumatisme și hemoragie internă. Acesta a ajuns în stare gravă la un spital din Târgu Mureș, unde, în cursul zilei de duminică a decedat. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.
Surse Bistrițeanul.ro spun că bărbatul avusese permisul suspendat, după ce, în urmă cu două săptămâni a lovit un copil care se afla pe marginea drumului, tot în localitatea de domiciliu. Și atunci, medicul veterinar ar fi consumat băuturi alcoolice înainte să se urce la volan. Din fericire, prima sa victimă a supraviețuit.