53 de medici din judet au fost verificati de reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Bistrita-Nasaud cu privire la corectitudinea acordarii concediilor medicale. Majoritatea au fost gasiti "cu probleme", iar Ministerul Sanatatii spune ca in judetul nostru sunt cele mai multe nereguli.
Politia concediilor medicale nu se joaca! “Cele mai multe nereguli la acordarea concediilor medicale au fost gasite in judetul Bistrita-Nasaud. Aici, la primele verificari toti medici controlati nu au respectat prevederile legale privind completarea documentelor. Cu toate ca au primit dispozitii clare de corectare a abaterilor identificate, la a doua faza a controlului, toti cei 22 medici controlati au primit avertismente din cauza nerespectarii legislatiei”, se arata intr-un comunicat remis presei de Ministerul Sanatatii.
Inspectorii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Bistrita-Nasaud au facut zilnic verificari fie la medici, fie la pacienti. Astfel, pana in 8 iunie, au fost verificati 53 de medici, din cei 143 existenti in judet. Dintre acestia, majoritatea au fost gasiti cu neregului si au primit avertismente scrise.
Potrivit presedintelui CJAS BN, Wilhelm Szekely, “pana in acest moment doar un medic din Bistrita a fost amendat contraventional cu suma de 5000 lei, pentru ca nu a depus in timp util un concediu medical”.
Nu numai medicii au avut probleme in urma controalelor CJAS, ci si pacientii. In perioada 7 mai – 11 iunie au fost verificati si bolnavii pentru a se vedea daca respecta concediul medical. Pana acum, doi dintre bistritenii care erau in concediu medical si nu au fost gasiti acasa au primit notificare prin care li se cere ca sa-si motiveze absenta de la domiciliu. Daca bolnavii nu vor explica unde au fost le va fi sistata plata concediului medical.
Dupa ce Ministerul Sanatatii a remis presei comunicatul in care arata ca sute de medici de familie nu au respectat legea, reactia medicilor de familie nu a intarziat sa apara.
Medicii din intreaga tara vor sa renunte la acordarea concediilor si discuta chiar de rezilierea actelor aditionale ce le permit sa elibereze certificate medicale.
Cei mai afectati vor fi bolnavii care risca sa nu mai primeasca certificate de concediu medical de la medicii de familie. In mai multe judete, medicii de familie au notificat deja casele de asigurari ca nu mai elibereaza astfel de acte.