Mai multe persoane care în perioada regimului comunist şi-au petrecut copilăria în orfelinate au lansat o provocare neaşteptată societăţii româneşti – înfiinţând zilele trecute o asociaţie care poartă numele unui volum publicat de unul dintre scriitorii bistriţeni care trăieşte la Beclean. Este vorba de volumul “Federeii” (un apelativ batjocoritor pentru copiii care ajungeau în orfelinate), scris de Nicolae Avram – volum care a şi împrumutat numele asociaţiei Adulţilor din Casele de Copii – Federeii.

Asociaţia îşi propune să creeze o reţea a celor care au copilărit în fostele orfelinate, să devină parteneri ai autorităţilor care fac politici privind protecţia copilului şi să încurajeze constituirea unei comisii parlamentare sau prezidenţiale care să investigheze abuzurile la care au fost supuşi copiii instituţionalizaţi în perioada comunistă. Mai jos puteţi consulta Manifestul Federeilor, oferit redacţiei Bistriţeanul.ro de scriitorul Nicolae Avram: 

De ce o asociaţie a adulţilor din casele de copii?

Nu se cunoaşte numărul exact al persoanelor care şi-au petrecut copilăria sau o parte din copilărie în instituţiile de protecţie a copilului. În ciuda investiţiilor masive în reforma sistemului de protecţie a copilului, nici un guvern post-comunist nu a realizat o cercetare în acest sens, dar se poate estima că acest număr este de ordinul a câtorva sute de mii.

În ciuda unui număr atât de mare de persoane legate de o experienţă de viaţă unică, vocea noastră este prea puţin auzită în societate.

În anul 1989, în România, circa 100.000 de copii trăiau în aşa-zisele "case de copii". Mulţi dintre noi făceau parte dintre aceşti copii care trăiau în condiţii atât de mizere, încât au făcut obiectul a sute de reportaje internaţionale. Aceste reportaje au creat o reală presiune pentru schimbare. Donatorii internaţionali au deschis linii de finanţare pentru îmbunătăţirea vieţii noastre, iar Uniunea Europeană a făcut din reforma sistemului în care trăiam (sistemul de protecţie a copilului) una dintre condiţiile de aderare a României la Uniunea Europeană.

Multe lucruri s-au schimbat în bine şi, totuşi, peste 60.000 de copii sunt în continuare separaţi de părinţii lor, ceea ce demonstrează că atitudinea faţă de abandon a societăţii româneşti nu s-a schimbat substanţial în aceşti ani. Singura diferenţă (iar aceasta este o diferenţă importantă!) este că actualmente mulţi dintre copiii abandonaţi pot evita instituţionalizarea prin plasarea în asistenţă maternală sau adopţie.

Efectele instituţionalizării sunt devastatoare şi de termen lung. Mulţi dintre noi s-au confruntat cu situaţii umilitoare şi discriminare în timpul şi la finalul instituţionalizării. În timpul instituţionalizării noi nu am fost învăţaţi care sunt regulile sociale de bază, ceea ce a făcut ca la ieşirea din instituţie mulţi dintre noi să nu îşi poată asigura un trai decent, să nu poată găsi un serviciu şi o locuinţă, să trebuiască să recurgă la acte reprobabile pentru a-şi asigura traiul zilnic. În sistemul carceral românesc adulţii cu experienţa instituţionalizării sunt supra-reprezentaţi.

Mulţi dintre noi se tem să le spună prietenilor şi chiar propriilor copii despre faptul că au fost instituţionalizaţi. Mulţi încă îşi caută familiile de care au fost despărţiţi sau se luptă zi de zi cu urmările abuzului emoţional, fizic şi chiar sexual pe care l-au trăit în instituţii. Mulţi dintre noi se simt ca nişte supravieţuitori uitaţi ai unui sistem inuman care ne-a furat copilăria, identitatea, încrederea în noi înşine şi locul în societate.

Mai puţin de 2% dintre noi suntem cu adevărat orfani. Cei mai mulţi dintre noi am ajuns în ‘orfelinate’, pentru că părinţii noştri au fost încurajaţi de către instituţiile statului şi de către societate să ne abandoneze pentru că eram o gură în plus într-o familie prea săracă sau pentru că aveam un handicap.

Cu foarte puţin ajutor, multe din familiile noastre ar fi putut să continue să aibă grijă de noi, dar acest ajutor nu a fost disponibil. În schimb, familiile noastre au primit asigurări că vom fi bine trataţi şi crescuţi, dar această promisiune a fost grav încălcată.

Prin crearea acestei asociaţii, dorim ca drama noastră să fie recunoscută, iar aceia dintre noi care au nevoie de sprijin să poată primi acest sprijin.

Denumirea asociaţiei: "Federeii"

Numele asociaţiei Federeii este dat de titlul unei cărţi de poezie semnate de Nicolae Avram, poet cu experienţa instituţionalizării, care ilustrează viaţa desfăşurată sub cruzime şi violenţă a copiilor instituţionalizaţi.

Nicolae Avram şi-a petrecut copilăria la casa de copii din Beclean, una din instituţiile mamut cu capacitate de 600 de copii abandonaţi ale regimului comunist. Casa de copii din Beclean există şi astăzi.

Scriitorul Nicolae Avram, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) filiala Cluj, este membru de onoare al Asociaţiei Adulţilor din Casele de Copii – Federeii.

Cine poate fi membru al ‘Federeilor’?

Orice persoană care poate demonstra experienţa instituţionalizării. Chiar şi o singură zi petrecută în sistem este relevantă. Prietenii, familiile şi alte persoane asociate ‘federeilor’ pot deveni membrii observatori ai ‘Federeilor’. Toţi membrii (fie ‘plini’, fie observatori) vor participa activ la viaţa asociaţiei, singura diferenţă fiind că membrii observatori nu pot vota în cadrul Adunării Generale şi nu pot fi aleşi în Consiliul Director al asociaţiei.

Viziune

O viaţă bună pentru copiii separaţi de părinţi, o viaţă bună pentru cei care au crescut fără părinţi. Misiune Misiunea noastră este de a dezvolta o reţea a adulţilor care au crescut în instituţii de protecţia copilului, astfel încât împreună să contribuim la îmbunătăţirea sistemului actual de protecţie a copilului, să ne îmbunătăţim propriile vieţi prin susţinere reciprocă şi să contribuim la schimbarea percepţiilor societăţii cu privire la abandon şi instituţionalizare.

Mai există astfel de asociaţii în lume?

Da, nu suntem singuri. În anul 2000 a fost creată asociaţia ‘federeilor’ din Marea Britanie şi, ulterior, s-au constituit astfel de asociaţii în Australia, Kenia, şi alte ţări. Modelul "Federeilor" se inspiră din aceste experienţe, cu câteva diferenţe importante. De exemplu, în alte ţări revendicările asociaţiilor sunt inclusiv de natură financiară, prin programe de compensare (redress and compensation, în limba engleză) a celor care au fost abuzaţi. În regiunea noastră, România poate fi un model, care să fie apoi propus ţărilor vecine care au avut un număr mare de copii instituţionalizaţi (Republica Moldova, Serbia, Albania, Armenia, Georgia etc)...